Simpozionul „Pachamama: Trezirea Visătorului Fii parte din Schimbare”

0
456

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 14 februarie 2020, începând cu ora 16:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, Simpozionul „Pachamama: Trezirea Visătorului – Fii parte din Schimbare”!

Manifestarea este moderată de Lidija Mitrojevic (Serbia) și Daniel Diaconu  și gravitează în jurul unor obiective precum conștientizarea riscurilor și amenințărilor la adresa naturii, respectiv identificarea unor soluții practice în direcția protejării mediului înconjurător. Sunt invitați să participe la simpozion toți cei interesați de păstrarea unui mediu curat, de protejarea biodiversității, de protejarea sănătății oamenilor, dar și de dezvoltarea economică sustenabilă, prin respectarea naturii .

Pachamama (Mama Terra) este o mișcare inițiată de populațiile din Anzi (America de Sud) care promovează idealul unei societăți echitabile din punct de vedere social, durabile ecologic și aducătoare de împlinire sufletească.