Avanpremiera filmul „Colectiv” la Cinema Patria

0
668

Filmul „colectiv”, regizat de către Alexander Nanau va avea premiera în cinematografele din România pe 28 februarie 2020, iar vineri, 21 februarie 2020, filmul „Colectiv” se vede în avanpremieră la Craiova, la Cinema Patria, în prezenţa echipei de producţie şi a protagoniştilor.

         „Colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu acelaşi nume şi urmăreşte în acelaşi timp autorităţie şi jurnaliştii, ei fiind într-o interacţiune permanentă de căutare şi expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate individuală, iar producţia va oferi în premieră spectatorilor din cinematografe acces în locurile cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacţii de ziare, cabinete de miniştri, coridoare de instituţii, săli de şedinţe. Filmul urmăreşte jurnalişti, avertizori de integritate, pacienţii şi familiile lor, dar şi oficiali din Guvern şi reprezentanţi ai statului, dezvăluind fără compromisuri o întreagă reţea a corupţiei, minciunii şi manipulării.

„Momentul Colectiv a fost pentru noi toţi o traumă. Ca orice individ traumatizat, o societate traumatizată devine uşor de manipulat şi de minţit. După Colectiv decizia de a face un film prin care să înţeleg mai bine cum funcţionează societatea şi mai ales relaţia cetăţean – stat, a venit natural. Mi-am îndreptat atenţia către presă şi pe parcursul unui an am putut observa din interior şi în timp real procesul dramatic al luptei pentru adevăr a jurnalistilor cu autorităţile statului care, lipsite de orice urmă de umanitate, nu numai că au manipulat opinia publică, dar au şi acoperit intenţionat corupţia din sistemul de sănătate, luând în calcul fără să clipească moartea propriilor cetăţeni.” a declarat regizorul Alexander Nanau.

Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la TIFF (Toronto International Film Festival). Pelicula a fost selectată şi în cadrul altor competiţii europene, printre care şi Festivalul de Film din Zurich, unde a obţinut premiul pentru cel mai bun film documentar. În prezent, „Colectiv” este în selecţia oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020, unul dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume, care se desfăşoară în Statele Unite.

***

           Alexander Nanau, regizor şi producător germano-român, a studiat regia la Academia Germană de Film şi Televiziune din Berlin (DFFB) şi este deţinătorul a două burse la Institutul Sundance, respectiv Academia de Artă (Akademie der Künste) din Berlin. În 2007 a înfiinţat în România casa de producţie Alexander Nanau Production. Filmul său documentar, „Lumea văzută de Ion B.”, a câştigat, în 2010, premiul Emmy Internaţional la categoria „Arts Programming”, iar „Toto şi surorile lui”, următorul documentar al lui Nanau, a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film în 2015. Cel din urmă a avut o distribuţie internaţională numeroasă şi a avut succes în rândul festivalurilor din întreaga lume. Nanau a fost director de imagine pentru documentarul francez-german „Nothingwood”, filmat în Afganistan, care a avut premiera la Cannes în 2017, în selecţia Quinzaine des Réalisateurs.