Premier League: Liverpool câştigă şi pune presiune pe Manchester United

0
380

Învingătoare în deplasare la Southampton (2-0) pe „St. Mary’s Stadium”  (31.915 spectatori) în cadrul etapei a 27-a, Liverpool revine la numai două puncte de Manchester United, ocupanta locului doi în clasament, care a pierdut, surprinzător, la Newcastle (0-1). Şi fără Philippe Coutinho, transferat la FC Barcelona, Liverpool n-a pierdut la forţa ofensivă. Noua „pepită” a echipei este egipteanul Mohamed Salah, adus vara trecută de la AS Roma, care a marcat din nou (min. 42) după ce Firmino (min. 6) deschise scorul. Salah are 22 de goluri marcate şi 7 pase decisive. Interesant de remarcat este faptul că Virgil Van Dijk , cel mai scump apărător din istorie, adus în iarnă, Sadio Mane şi Alex Oxlade Chamberlain, toţi titulari, în 11-le de start, dar şi A. Llalana, intrat în minutul 79 pe teren sunt foşti jucători ai „sfinţilor”. Înaintea deplasării la Porto pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor, Liverpool s-a ranforsat psihic.