Dolj: Descinderi la evazioniști din Cârcea și Băilești! Prejudiciul în dosar depășește 3 milioane de lei

0
422
Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, azi, 12 februarie 2018, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J.Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi cu sprijinul S.A.S. Dolj, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Băilești au efectuat patru percheziții domiciliare la sediul mai multor societăți comerciale și domiciliile persoanelor fizice având calitatea de administratori statutari sau de fapt ai respectivelor persoane juridice.
Trei dintre aceste percheziţii au fost efectuate în comuna Coșoveni iar cea de-a patra în municipiul Băilești.
Perchezițiile au fost efectuate într-o cauză penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, spălarea banilor și folosirea cu rea credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interes direct sau indirect, de către mai multe persoane reprezentând în drept sau în fapt trei societăți comerciale cu sediile sociale în comuna Coșoveni, respectiv municipiul Băilești.
Din cercetările efectuate în cauză a  rezultat că, în perioada octombrie 2011 – martie 2017,  un număr de șase persoane au săvârșit în mod repetat și continuat acte de evaziune fiscală prin intermediul a trei societăți comerciale, prin evidențierea în documentele contabile aparținând celor trei societăți, de achiziții fictive de deșeuri metalice ca provenind de la diverse societăți comerciale cu sediile sociale declarate în București, județele Bihor, Cluj, Olt, Bacău, Timiș, Suceava, Satu Mare și Arad, consecința acestor operațiuni fiind sustragerea de la plata obligațiilor fiscale reprezentând impozit pe profit, T.V.A., impozit pe veniturile din alte surse și taxă de mediu către bugetul statului.
Totodată, cele șase persoane implicate și-au însușit în mod repetat sume de bani din activul celor trei societăți comerciale, sume de bani care ulterior au fost supuse unui proces de disimulare a provenienței reale, prin intermediul unor operațiuni succesive de creditarea societăților și restituire a presupuselor sume de bani cu care ar fi fost creditate societățile, prejudiciul total cauzat prin faptele de evaziune fiscală și spălarea banilor fiind în cuantum de 3.049.485,35 lei.
Cu prilejul efectuării actelor procedurale au fost identificate documente constitutive și acte contabile aparținând celor trei societăți comerciale, au fost puse în executare trei mandate de aducere emise pe numele inculpaților și ridicate pentru instituirea măsurilor asiguratorii un număr de patru autoturismeaparținând inculpaților, în vederea recuperării prejudiciului.
Doi dintre inculpații cercetați în cauză, respectiv M.P. de 28 ani, din comuna Coşoveni şi M.D.D. de 35 ani, din municipiul Băileşti au fost reținuți pe baza ordonanțelor de reținere emise de organele de cercetare penală, urmând ca dosarul cauzei să fie înaintat instanței competente cu propunere de arestare preventivă a acestora.