Ştirea a fost deja anunţată de Gheorghiţă Geolgău, conducătorul CSU Craiova: fostul fotbalist, internaţionalul Gheorghe (Gică) Craioveanu va fi legitimat „la prima lui dragoste”, după ce şi-a încheiat cariera sportivă în Spania, unde a evoluat vreme de 18 ani la trei echipe – Real Sociedad, Villareal şi Getafe – adunând 330 de jocuri şi 80 de goluri, şi s-a stabilit cu familia, pentru a se retrage într-un meci oficial, în oraşul de care a rămas legat afectiv pentru totdeauna, după destule dovezi. Venit la Craiova în sezonul 1990-1991, de la divizionara secundă Drobeta Turnu Severin, adus de Jean Niţulescu la îndemnul lui Sorin Cârţu, Craioveanu s-a făcut repede remarcat, ca atacant de rasă, prin tehnica bună, viteza de excepţie şi, evident, eficacitatea remarcabilă. În două rânduri (1993-1994 şi 1994-1995) a fost declarat golgeterul campionatului intern, cu 21, respectiv 27 de goluri. Şi tot în două rânduri va contribui la câştigarea „Cupei României”, ediţiile 1991 şi 1993. În cea de-a treia finală – 30 aprilie 1994 – Craiova, cu Gică Craioveanu titular, a cedat, 0-1, în faţa Gloriei Bistriţa, pe stadionul din Regie. La echipa naţională a cumulat 25 de prezenţe (6 goluri), făcând parte şi din lotul prezent la CM din 1998 din Franţa, unde a evoluat, menţionează statisticile, în optimile de finală contra Croaţiei, înlocuindu-l pe Gică Hagi. A strălucit, şi nu rareori, ca o stea, însă sub cerul Spaniei, la Real Sociedad, în Ţara Bascilor, unde a învăţat dialectul acestora, apoi, cum spuneam la Villareal şi Getafe, făcându-se realmente plăcut în toate vestiarele, nu uşor respirabile pentru un român, fie el și dotat de ursitoare cu umor. Dacă fişa de fotbalist a lui Gheorghe (Gică) Craioveanu nu este greu de reconstituit, empatia sa, uneori poate molipsitoare, l-a făcut cuceritor, primind oferte de co-prezentator la emisiunea de fotbal „Minuto i Rezultado”, difuzată de La Sexta şi postul de radio Onda Cero. Dezrădăcinarea de Craiova n-a fost niciodată posibilă, deşi Spania i-a dat destule satisfacţii personale, şi, dincolo de vicisitudinile care au lovit fotbalul din Bănie, „Gică” a rămas cu sufletul lângă olteni, ca singurul paradis cu putinţă. Deloc un mister, fiindcă nu pentru toţi „ubi bene, ibi patria”. Şi, poate, ar fi de reflectat la o astfel de atitudine, i-am spune civică, deşi sună pompos, fiindcă este vorba de unul „dintre ai noştri” plecaţi în lume, între străini, unde a răzbit. Prin tăria de caracter, empatia de care vorbeam, mai clar cultul prieteniei, propriile calităţi, nu doar native, ci şi dobândite. Fiindcă are un discurs curat, deloc ipocrit, deloc previzibil. Îndrăgit ca fotbalist, dar şi ca om, „Gică” Craioveanu merită, la retragere, un stadion arhiplin, ca semn al respectului nostru firesc. Ca să nu mai adăugăm şi detaliul că transferul său la Real Sociedad a adus celor care patronau clubul craiovean un milion de dolari, dacă mai are vreo importanţă. Şi parcă îl aud: „Viaţa, nea’ Mirciule, nu e nici teatru, nici filosofie. Viaţa e viaţă. Avem totdeauna ceea ce merităm. Nu sunteţi de aceeaşi părere?”. Recunosc public că l-am adulat pe Craioveanu. Ca fotbalist și om.
