Prinsă de jandarmi la furat din magazin

0
345

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, au anunțat că astăzi, în jurul orei 14.30, un echipaj mobil din cadrul unității a fost sesizat de către angajaţii unui magazin situat în zona centrală a Craiovei, cu privire la faptul că o tânără sustrăsese articole de încălţăminte fără a le achita.

Jandarmii s-au deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că numita I. I. de 19 ani, din localitatea Predeşti, a profitat de aglomeraţia din magazin şi a sustras articole de încălţăminte pe care le-a ascuns în poşetă, trecând de casa de marcat fără a achita contravaloarea acestora, moment în care s-a declanşat sistemul electronic de alarmă al magazinului. Bunurile sustrase au fost restituite angajaţilor magazinului, iar persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare, după cum au precizat reprezentanții IJJ Dolj.