Mircea Geoană la Washington: Este necesară o vizită a lui Victor Ponta la Washington şi a lui Barack Obama la Bucureşti

0
508

Mircea Geoană a făcut o vizită de lucru la Washington, în perioada 4-11 februarie 2013. Tema centrală a vizitei a fost intensificarea şi diversificarea Parteneriatului Strategic după alegerile prezidentiale şi pentru Congres, respectiv parlamentare, din cele două ţări.

Mircea Geoana şi Mathew Murray

“Continuarea dialogului la nivel înalt şi întărirea dimensiunii economice şi a schimburilor inter-umane sunt absolut necesare, în special după episoadele incandescente din vara anului trecut. O vizită a primului-ministru Ponta la Washington în cursul acestui an şi o vizită a Preşedintelui Barack Obama la Bucureşti, în cursul mandatului acestuia, ar constitui o continuare firească a dialogului politic la nivel înalt”, a declarat Mircea Geoană la finalul vizitei.  Prezent la Washington, Mircea Geoană a avut o serie de întrevederi cu Colin Powell, fost Secretar de Stat al SUA, Mathew Murray, Deputy Assistant Secretary pentru Europa şi Eurasia în cadrul U.S. Department of Commerce al Administraţiei Obama, cu Brent Hartley, Deputy Assistant Secretary pentru Europa şi Eurasia în cadrul Departamentului de Stat, cu Daniel Fried Special Envoy al Departamentului de Stat, cu James J. Townsend, Deputy Assistant Secretary pentru relaţia cu Europa şi NATO din cadrul Pentagonului, cu Amos Hochstein, Deputy Assistant Secretary for Energy Diplomacy în cadrul Departamentului de Stat SUA, cu reprezentanţi ai Congresului SUA, printre care Dan Coats, senator republican, şi cu Loretta Sanchez, congresswoman reprezentând Partidul Democrat, co-preşedinta Grupului de prietenie (Romanian Caucus) din Camera Reprezentanţilor. “Şi în domeniul militar şi strategic, dialogul politic va trebui continuat. Am reiterat invitaţia din partea Guvernului României ca, după confirmarea din Senat, noul Secretar al Apărării – Chuck Hagel – să efectueze o vizită în România în cursul primăverii, cu ocazia lansării lucrărilor la facilităţile sistemului de apărare anti-rachetă din ţara noastră”, a adăugat senatorul român.

Companiile şi administraţia americană interesate de zona energiei din România

Mircea Heoana şi Eric Stewart

Mircea Geoană a avut întrevederi şi cu reprezentanţii celor mai importante think-thank-uri şi universităţi americane, precum National Democratic Institute (NDI), CSIS, Brookings Institute, Woodrow Wilson Center, Georgetown University, German Marshall Fund. Totodată, senatorul român s-a revăzut şi cu Eric Stewart, preşedintele Consiliului de Afaceri SUA – România (American – Romanian Business Council – AMRO), organizaţie non-profit cu sediul la Washington, având ca obiectiv promovarea relaţiilor economice dintre SUA şi România. “Întâlnirile la Departamentul Comerţului şi la Departamentul Energiei, ca şi la AMRO, confirmă interesul marcant al companiilor şi al Administraţiei americane pentru zona energiei, agro-industriei, tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor şi al industriei de sănătate. Atingerea independenţei energetice a României (similar obiectivului propus pentru SUA) şi transformarea României într-un exportator net de energie poate constitui un moment de cotitură în politica de dezvoltare economică şi socială, dar şi a relevanţei strategice a României în Europa şi în zonă”, a subliniat Geoană.

România poate deveni o poartă de intrare către Europa”

Mircea Geoana şi Brent Hartley

Modificarea legislaţiei care guvernează sistemul de acordare a vizelor pentru cetăţenii români şi ai altor state central-europene trebuie să devină o prioritate pentru noul Congres SUA. Implicarea comunităţilor etnice din SUA şi constituirea neîntârziată a grupului de prietenie din Senatul României şi activarea relaţiilor cu omologii lor americani au fost evocate în întâlnirile din Congres şi la nivelul comunităţii româno-americane din Washington şi din alte mari aglomerări urbane din Statele Unite. La toate întâlnirile cu agenţiile guvernamentale, dar şi în comunitatea academică din Washington (CSIS, Brookings Institute, Woodrow Wilson Center, Georgetown University, German Marshall Fund) a fost reconfirmat interesul pentru o mai intensă colaborare cu România şi cu principalii actori implicaţi în stabilitatea şi dezvoltarea rutelor de transport, comerţ şi energie din Coridorul Sudic, aşa numitul Nou Drum al Mătăsii. “După retragerea NATO din Afganistan în 2014, intensificarea dialogului politic şi cooperarea economică devin vitale pentru întreaga zonă euro-asiatică. România poate deveni o poartă de intrare către Europa a acestui tradiţional vast coridor transcontinental”, a reiterat oficialul român. Totodată, în cadrul acestor întâlniri bilaterale a fost confirmat interesul oficialilor şi firmelor americane de a participa la  conferinţele tematice organizate de Bucharest Forum şi Institutul Aspen România. De asemenea, a fost încurajată prezentarea ofertei economice româneşti în principalele centre economice şi financiare din SUA, în cadrul unui road show economic şi comercial românesc.