Tânăr din comuna Desa, reţinut de poliţişti, pentru comiterea mai multor infracţiuni

0
251

Ieri, poliţiştii Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 25 de ani, din comuna Desa, bănuit de comiterea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

În noaptea de 01 ianuarie a.c., tânărul, aflându-se la un eveniment privat în comuna Desa, ar fi agresat fizic doi tineri de 24 şi 25 de ani, participanţi la eveniment şi le-ar fi adresat acestora ameninţări cu acte de violenţă, provocând o stare de temere persoanelor prezente. De asemenea, din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea respectivă, acesta ar fi condus un autoturism pe drumurile publice din localitate, deşi are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. “În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj .