CDU şi SPD sunt de acord să înceapă negocierile oficiale pentru formarea unei noi coaliţii

0
408
 

Uniunea Creştin Democrată (CDU) condusă de cancelarul Angela Merkel şi Partidul Social-Demcrat (SPD) au ajuns astăzi la un acord pentru a demara negocierile oficiale pentru formarea unei coaliţii guvernamentale, afirmă surse din interiorul celor două partide. Potrivit unor surse din interior, liderii celor două partide au încheiat faza discuţiilor exploratorii şi au fost de acord să iniţieze negocieri oficiale pentru formarea unei noi mari coaliţii. Decizia de astăzi vine după mai multe zile în care liderii CDU şi SPD au discutat despre politica cu privire la imigranţi, cheltuieli bugetare sau taxe. Înainte ca liderii SPD să poată purta negocieri formale cu CDU în vederea formării unei noi coaliţii guvernamentale, aceştia vor trebui să obţină votul de încredere al membrilor partidului în cadrul unei convenţii ce va fi organizată la data de 21 ianuarie. Liderii celor două partide urmează să susţină o conferinţă de presă pe parcursul zilei de astăzi. Germania este condusă de un guvern interimar de la 24 septembrie, data la care au fost organizate recentele alegeri parlamentare. Iniţial, SPD a hotărât să intre în opoziţie, însă ulterior a fost de acord să discute cu Angela Merkel despre posibilitatea formării unei coaliţii guvernamentale.