Capotescu rămâne în arest preventiv, iar finii săi sub control judiciar

0
302

Magistraţii Tribunalului Dolj au menţinut, ieri, măsura arestării preventive a lui Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, dar şi controlul judiciar faţă de finii săi, în dosarul în care au fost trimişi în judecată, alături de alte 10 persoane, pentru de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Capotescu şi finii săi au fost ridicaţi în urma unei acţiuni, de pe 5 aprilie 2017, a poliţiştilor şi procurorilor de crimă organizată craioveni, în urma celor 9 percheziţii făcute fiind găsiţi peste 17.000 de euro, aproximativ 7.000 de lei, înscrisuri, 18 telefoane mobile, 12 cartele SIM, 2 laptopuri, un hard disk, un pistol airsoft şi 85 de alice, calibru 4,55 mm.

Judecătorii Tribunalului Dolj au hotărât, ieri, să-l menţină în spatele gratiilor pe craioveanul Laurenţiu Capotescu zis Pătatu, în timp ce finii săi rămân sub control judiciar: „Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Capotescu Gheorghe Laurenţiu prin încheierea nr. 96/06.04.2017 a Tribunalului Dolj. Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii Florescu Radu Alin, Mitrulescu Alin Marius şi Bulacu Ahmed Cristian prin încheierea din data de 28.11.2017 a Tribunalului Dolj. Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ciucă Gheorghe Sorin prin ordonanta nr 424D/P/2016 din 03.05.2016 a DIICOT Serviciul Teritorial Craiova. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 11.01.2018”, se arată în hotărârea instanţei.

De la clubul de noapte din Craiova… trimise în Spania

Reamintim că procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, pe 5 aprilie 2017, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, Ahmed Cristian Bulacu, Radu Alin Florescu şi Gheorghe Sorin Ciucă pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Procurorii DIICOT Craiova au comunicat că, „în perioada anilor 2014 – 2017, inculpaţii Capotescu Gheorghe Laurenţiu, Bulacu Ahmed Cristian şi Florescu Radu Alin au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, grup la care a aderat, în cursul anului 2015 şi inculpatul Ciucă Gheorghe Sorin. Având în vedere natura legăturii dintre inculpaţi (Capotescu Gheorghe Laurenţiu este naşul inculpaţilor Bulacu Ahmed Cristian şi Florescu Radu Alin), a existat o colaborare optimă, strânsă şi constantă, rolurile lor în realizarea activităţii infracţionale nefiind aceleaşi, modalitatea concretă în care îşi împărţeau sarcinile fiind determinată de împrejurările de fapt şi de necesităţile practice ale realizării scopului infracţional – obţinerea de venituri în mod facil din exploatarea sexuală a victimelor”. Anchetatorii au mai precizat că Laurenţiu Capotescu a folosit clubul de noapte care îi aparţine, situat în zona „Groapă”, pe raza municipiului Craiova, în scopul recrutării victimelor, majoritatea minore, oferindu-le „locuri de muncă” şi iluzia unei vieţi confortabile. O parte din victime au fost direcţionate, la vârsta majoratului, spre un club din Spania, aducându-şi aportul în acest sens şi Bulacu, dar şi Florescu.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările în acest caz şi au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane: Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, Ahmed Cristian Bulacu, Radu Alin Florescu, Gheorghe Sorin Ciucă, Alin Marius Mitrulescu, Cristian Aurel Barbu, Maria Luciana Ciucă, Constanţa Dobrin, Florentina Andreea Dunăreanu, Laura Dunoiu, Teodora Maria Gheorghe, Ana – Maria Lopăţel şi Mihaela Alexandra Tucă, între infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor fiind constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism şi mărturie mincinoasă, Bulacu fiind acuzat şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în timp ce număr victimelor depăşeşte 20.