Baschetbaliştilor le merge bine cu noul antrenor

0
286

Exilată în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu”, din Valea Vlăicii, deoarece suprafaţa din Polivalentă fusese deja modificată pentru partida din grupele Cupei EHF la handbal, SCM Craiova – Randers, echipa de baschet din Bănie a câştigat restanţa din etapa a 11-a a Ligii Naţionale, cu Phoenix Galaţi, scor 93-84, pe sferturi: 28-22, 14-25, 28-18, 23-19. A fost un meci dramatic, cu oaspeţii conducând cu 11 puncte în sfertul 3, dar cu un parţial fantastic de 16-0 al alb-albaştrilor, care s-a dovedit decisiv pentru victorie. Craiovenii au avut un procentaj foarte bun la aruncările de la distanţă, 50% (11 din 22), pivotul Nemanja Aleksandrov marcând toate cele 4 aruncări de 3 puncte. Ca şi în meciul cu Mureşul, Goran Martinic a avut o prestaţie excelentă, fiind de această dată la 3 recuperări de un triple doulbe. Muntenegreanul a avut eficienţă 31, el contabilizând 22 de puncte (2×3), 13 assist-uri, 7 recuperări şi 4 intercepţii. Au jucat pentru echipa antrenată de Aco Todorov: Martinic 22 de puncte, Siriscevic 21, Samuels 20, Aleksandrov 16, Vârnă 6, Berceanu 4, Paasoja 2, Kikos 2 şi  Novak. În urma acestui succes, baschetbaliştii din Bănie i-au egalat pe gălăţeni în clasament, fiind pe locul 7 şi au ocazia să lege 3 succese la rând, jucând sâmbătă, de la ora 18, în deplasare, cu echipa de pe locul 10, Timba Timişoara. Următorul meci pe teren propriu al SCM va fi cu BCMU Piteşti, luni, 22 ianuarie, de la ora 17.45.