Monica Niculescu, în semifinalele turneului de la Hobart

0
545

Monica Niculescu, locul 40 WTA s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Hobart – Australia, dotat cu premii de 250.000 de euro, după ce a trecut în sfeturile de finală, în două seturi, 6-4, 6-4, după două ore de joc de japoneza Risa Ozaki, locul 100 WTA.

Niculescu a câştigat primul set şi a avut 4-0 în al doilea, dar asiatica a egalat la 4 şi a avut 5 mingi de 5-4, numai că românca a revenit, după ce l-a chemat alături şi pe antrenorul său, impunându-se până la urmă. Ca în toate meciurile Monicăi, diferenţa au făcut-o numărul de erori neforţate din partea adversarei, de data aceasta 54.

“Din păcate am o problemă medicală, dar am reuşit totuşi să dau totul pe teren şi să câştig. Mă simt foarte bine la Hobart, e unul dintre turneele mele preferate şi sper să mă recuperez pentru semifinală şi să mă pregătesc apoi de Australian Open” a spus Niculescu după meci.

Olteanca va juca vineri dimineaţa în semifinale împotriva ucrainencei Lesya Tsurenko, locul 61 WTA.