Locuri disponibile, pentru „seral”

0
353

liceul energeticIdată cu începutul celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2016/2017, vor demara şi cursurile , la „seral”, al celor care şi-au manifestat dorinţa să finalizeze ciclul liceal, pe profil tehnic şi profesional. „Planul de şcolarizare a fost respectat, dar mai sunt locuri neocupate, vorbim de ciclul superior liceal – clasele XI-XIII. Oricum, în cea mai mare parte nu sunt probleme, astfel încât procesul va merge fără dificultăţi majore”, a precizat prof.  Simona Ciulu, inspector pentru învăţământul profesional şi tehnic, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Astfel, mai sunt locuri disponibile la Colegiul Energetic Craiova (şase),  Liceul din Malu Mare (12), Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi (zece), Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” din Călăraşi (cinci).