Când mediul privat e prins în nori grei / Salariile bugetarilor au explodat

0
426

salariiÎn ultimele zile, personalul plătit din fonduri publice s-a trezit cu majorări impresionante la salariu. Totul odată cu intrarea în aplicare a Legii nr. 250/17 decembrie 2016. În Sănătate, Învăţământ, Cercetare, unităţi de asistenţă socială, inclusiv pentru funcţiile auxiliare, angajaţii au primit mai mulţi bani. Unora chiar li s-au dublat salariile. O economie care, în realitate, se bazează pe productivitatea sectorului privat, atât cât este aceasta de scăzută sau ridicată, şi unde o treime dintre angajaţi merge acasă cu salariul minim pe economie; unde sindicatele sunt puse pe butuci sau sunt controlate politic; unde angajatorul privat dă la stat 1.883 de lei ca să poată plăti, din februarie a.c., cu salariu minim de 1.450 brut, un angajat toate sunt o formă de schizofrenie socială. Cum, mai toate partidele politice şi-au umplut bazinele de vot prin tot felul de angajări în instituţiile publice centrale şi locale, fapt dovedit prin prezenţa la mitingurile politice a mii şi mii de „recunoscători” pe viaţă; recenta creştere salarială aruncă în derizoriu ceea ce ar fi trebuit să fie «talpa ţării», respectiv lucrătorii din sectorul privat.

Începând cu acum două zile, cei plătiţi din fondurile publice au avut bucuria să constate că aduc acasă un salariu nesperat de mare. Baza legală a măririi a constituit-o aplicarea Legii nr. 250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Medici, profesori, contabili, asistenţi, secretare…la mai mare!

 salarii 3Parlamentul României a adoptat, cu Articol unic, Legea nr. 250/2016 şi a început redactarea promiţător: „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna decembrie 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016”.

          Şi, fluviul binefacerilor continuă prin stabilirea că, începând cu luna decembrie 2016, „sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii se vor calcula prin raportare la salariul de bază, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia categoriilor de personal prevăzute la alin. (6^2)”.

Sporuri pentru Învăţământ, că testele Pisa îl dau performant!?

salarii 2Organizaţi în sindicate foarte puternice, şi vocale şi obediente politic, dovadă şi întâlnirile dintre liderii politici locali şi naţionali cu conducerile ISJ-urilor, unde cadrele didactice erau chemate mai mult obligatoriu, decât din motive de conştientizare a beneficiilor programelor electorale livrate votanţilor, cei din Învăţământ primescu câteva sporuri.

          Să le înşiruim: spor de 10-25% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat şi calculat în funcţie de numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi, pentru personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea educatoarelor şi a învăţătorilor, institutorilor şi profesorilor, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice; spor de 7%, 10% şi 15% din salariul de bază pentru personalul didactic care asigură predarea simultană la 2, 3, respectiv 4 clase de elevi, stabilit după cum urmează: pentru două clase de elevi – 7%; pentru 3 clase de elevi – 10%; pentru 4 clase de elevi – 15%. Se mai acordă indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază pentru personalul didactic calificat şi personalul didactic de conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate, stabilită în conformitate cu H.G. nr. 1.613/2009 privind aprobarea diferenţierii pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat de predare; spor de 15% din salariul de bază, pentru personalul didactic care desfăşoară activitate de predare – învăţare – evaluare în sistemul penitenciar; spor de până la 15% din salariul de bază, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Toate acestea se justifică, mai ales că unii directori de instituţii şcolare nu au promovat nici măcar concursul naţional recent încheiat. Sporurile merită acordate şi pentru că elevii sunt apreciaţi la concursuri şi olimpiade de profil, încât evaluarea făcută prin aplicarea testelor Pisa ne clasează pe ultimul loc în Europa!

Nămolar şi spălătoreasă ajung şi la 1.700 de lei

salarii 1În unităţile sanitare din Craiova s-au scos şi se vor mai scoate la concurs destule posturi. Concurenţa este acerbă. Pe la colţuri se şuşotesc grilele mercurialului care îţi garantează intrarea în lumea medicală, o lume bine plătită la alb, la gri şi la negru. Tot pe la colţuri se mai aude că un medic, cu ceva ani vechime, primeşte pentru o gardă efectuată în week-end, 1.800 de lei! Legislaţia încă le mai permite să lucreze şi în sector public şi în cel privat. Structuri interne de autocontrol există doar pe hârtie. Şi, acum, iată că salarizarea personalului din Sănătate, indiferent de treapta de responsabilitate, a crescut simţitor. Concret, personalul auxiliar din unităţi clinice, cum ar fi brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă şi îngrijitoare pot ajunge la un salariu de bază de 1.693 de lei. Normal, la acesta se mai adaugă şi sporurile.

          Cum să mai înţelegi toată această nebunie salarială, de vreme ce un inginer care şi-a tocit nervii şi oasele prin facultate şi de ceva ani lucrează în sector privat pentru nici măcar 2.000 de lei? Cum este performantă economic România, când salariaţii din mediul privat sunt plătiţi atât de prost, cu ore suplimentare peste firesc, cu un stres ce pune în practică tactica multinaţionalelor – principiul lămâii stoarse -, cu o demotivare salarială greu de surmontat?  Despre sporuri în mediul privat, o lăsăm pe alt deceniu. Până atunci, dacă tot cele câteva milioane de salariaţi din sectorul privat sunt lăsaţi la conservare, mai bine ar fi să se mărească şi schema de personal în Justiţie, că poate se vor uita mai atent la condiţionările cu care pacienţii se confruntă în lumea spitalicească şi-l vor apăra pe cel neîndreptăţit.