Campionatul Mondial de Handbal (m): Experţii au făcut demonstraţie!

0
389

franta-brazilia-handbal-masculinEchipa Franţei, campioană a lumii en-titre, deţinătoarea trofeului în cinci rânduri, a deschis cea de a 25-a ediţie a celei mai importante competiţii mondiale la handbal masculin, ediţie organizată în Hexagon, cu o demonostraţie de virtuozitate în faţa Brazilei (31-16), în Accor Hotels Arena din Paris. Experţii, cum sunt alintaţi jucătorii Franţei, nu au avut de rezolvat decât problema scorului în faţa unui adversar de care trecuseră şi la Jocurilor Olimpice de la Rio (34-27). Thiery Omeyer, peste care au trecut anii, a contribuit prin intervenţiile sale reuşite la festivalul tricolorilor (67% – 14/21 şuturi apărate). În rest, Nikola Karabatici (236 de selecţii), Luc Abaolo, William Accambray, Cedric Sorhaindo, Valentin Porte, Michael Guigu (17-7 la pauză) au încântat asistenţa din tribunele unei săli cu 20.300 de locuri. Mâine, echipa Franţei întâlneşte (ora 18,45) Japonia.