CSU Craiova îşi prezintă poziţia în cazul transferurilor la FCSB: “Promovarea şi vânzarea de jucători intră în politica clubului”

0
73

Iată comunicatul emis în seara aceasta de CSU Craiova în care îşi precizează poziţia asupra mai multor subiecte, inclusiv cel al vânzării jucătorilor la FCSB

În urma articolelor apărute în ultimul timp în presa sportivă, Universitatea Craiova doreşte să facă următoarele precizări.
1. Spre liniştea mass-media, Universitatea Craiova nu are probleme financiare. Din cunoştinţele noastre suntem singura echipă din Liga I care are datorii salariale mai mici de o lună. Mai mult, suntem una dintre puţinele echipe care are soluţii chiar şi în eventualitatea întârzierii plăţii tranşei a doua a drepturilor T.V. aferente sezonului 2015-2016

2. Neincluderea în programul echipei a jucătorilor Ferfelea, Bălgrădean, Curelea şi Bawab nu înseamnă că la Universitatea Craiova domneşte haosul. Ținem să precizăm ca toţi patru mai aveau contract doar până în vară, iar Bălgrădean nu a dorit sa prelungească înţelegerea în condiţii contractuale identice cu cele avute.
Ratarea obiectivului, respectiv accederea în “play-off”, ne obligă să regândim strategia pentru ultima parte a campionatului pe care o considerăm o perioadă de tranziţie în care obiectivul este să formăm o echipă ce va ataca play-off-ul de anul viitor cu şanse reale.
Fără a periclita clasarea pe unul dintre locurile 7-8 vom da o şansă tinerilor, având  certitudinea că printre ei sunt jucători ce în câţiva ani vor bate la porţile naţionalei României.

3. Referitor la “Stema cu leul” deţinută de Universitatea Craiova şi la anularea mărcilor ce au fost folosite de defuncta FC U Craiova S.A., aflată în faliment, este important de ştiut că instanţa a reţinut în motivarea hotărârii judecătoreşti existenţa continuă şi dovedită a Clubului Sportiv Universitatea Craiova din anul înfiinţării, 1969, şi până în prezent, precum şi faptul că Asociaţia Sportivă înfiinţată în anul 1994 de către domnul Rodion Cămătaru şi care este precursoarea societăţii aflate în faliment nu are nicio legătură cu Universitatea Craiova ce a activat până în acel an şi pe care Clubul Sportiv Universitatea Craiova a reînfiinţat-o în 2013.

4. În ultimele zile au existat mai multe oferte verbale făcute Universităţii Craiova de domnul Gheorghe Becali pentru transferul a patru jucători la echipa pe care o deţine. Discuţiile s-au purtat între domnia sa şi domnul Felix Grigore din parte Universităţii Craiova. Promovarea şi vânzarea de jucători intră în politica clubului Universitatea Craiova, dovadă în acest sens fiind cele peste 1,5 milioane euro investite în Centrul de copii şi juniori a clubului. Drept urmare întotdeauna vom fi deschişi către orice club interesat.
Pentru a încheia tranzacţia era necesară îndeplinirea a 3 condiţii:  negocierea şi acceptarea preţului, rezilierea de către clubul lui Gheorghe Becali a contractelor jucătorilor Tade, Tahar, Alcenat şi Breveld şi legitimarea acestora de către Universitatea Craiova din postura de jucători liberi de contract, precum şi acceptul jucătorilor Universităţii pentru realizarea transferului.
În acest moment discuţiile s-au încheiat, părţile neajungând la un consens. Este important de ştiut că cel mai mult a contat faptul că jucătorii nu au dorit acest transfer. Mai mult, unul dintre ei a spus: “Eu de la Craiova nu plec, aici am jucat bine, aici sunt iubit de suporteri”.

În cursul săptămânii viitoare Universitatea Craiova îşi va prezenta bilanţul ultimilor doi ani, precum şi strategia pentru următorii doi ani.