Între lancea lui Longinus şi crucea lui Lech Kaczinsy

1
337

Pe o vreme cu toane primăvăratice, dar cu vânt în rafale, am colindat prin curtea Palatului Hofburg, situat în plin centrul Vienei, ţinta predilectă a numeroşilor turişti care se îmbulzesc de fiecare dată la sfârşitul săptămânii. În vastul perimetru al fostei Curţi imperiale îşi are sediul Preşedinţia Austriei, dar şi o serie de muzee, Biblioteca Naţională, precum şi obiective turistice de mare valoare. În treacăt fie spus, am notat faptul că tot aici îşi are sediul OSCE: steagurile celor 57 de ţări membre erau spulberate de vântul în rafale, culmea, repet, pe o vreme când puteai sta la iarbă verde, cum de altfel am şi văzut că fac oamenii în această perioadă neaşteptat de blândă a anului. Biblioteca Naţională, pe care nu am vizitat-o încă, ocupă o aripă centrală a fostului palat imperial, în aceeaşi incintă cu Muzeul „Ephesos” şi doar la câteva minute distanţă de „Schatzkamer”, unde sunt adunate comori ale fostului imperiu de-a lungul a peste un mileniu.

Împăratul Franz Josef  I este cel care a avut ideea de a construi un muzeu de proporţii şi astfel a apărut, în 1891, „KunsthistorichesMuseum” (KHM). Urgenţa construirii acestei clădiri uriaşe a fost determinată de nevoia de a proteja o serie de comori ale coroanei habsburgice, între care comoara Sfântului Imperiu Roman şi a Ordinului Lâna de aur. Mai multe comori de artă ale acestui imperiu au fost aduse aici din diferite puncte ale Europei, unde erau depozitate, iar „Kunsthistoriches Museum” a fost deschis la finele sec. XIX, alături de „Naturhistoriches Museum”. Clădirile somptuoase, care seamănă până la a fi gemene, se află situate în Piaţa „Maria Tereza”. La ieşirea din sediul „Museum Quartier”, sediul unde mă aflu, „Kunsthistoriche Museum” se află peste stradă, pe partea dreaptă, iar în stânga este „NaturhistorichesMuseum”. În centrul pieţei se ridică amplul monument al împărătesei Maria Tereza, unde poate fi văzută şi figura baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei. Acest complex de muzee cuprinde şapte locaţii dedicate artei: KHM, Neue Burg (adăposteşte Muzeul Ephesos, colecţia de arme şi muzeul de instrumente muzicale), „Kaiserliche Schatzkamer”, de care voi vorbi mai încolo, „Kaiserliche Wagenburg”, adăpostit la Palatul Schonbrun, castelul Ambras din Insbruck, „Weltmuseum” şi „TheaterMuseum”. Pentru un bilet de 34 de euro, aşa numitul „Jahreskarte”, poţi vizita tot anul aceste colecţii impresionate. Face toţi banii, vă asigur.

Coroana lui Rudolf II şi crucea lui Lech Kaczinsy

Cum vă puneam, am fost pentru început la „Schatzkamer”, cea mai importantă colecţie de obiecte de artă din Europa, care cuprinde medalii şi însemne ale Sfântului Imperiu Roman, predecesorul Imperiului Romano-German, având ca atracţie faimoasa coroană imperială datând de prin anul 950, după moartea lui Carol cel Mare, al cărui mormânt aflat la Catedrala din Aachen l-am vizitat prin 2003. Tot aici, la Viena, se află şi mult discutata şi râvnita „Heillige Lanze”, lancea considerată a fi a lui Longinus cu care acesta l-ar fi împuns pe Iisus Cristos pe cruce. În aripa cea mai veche a palatului intri pe poarta elveţiană („Schweizertor”), iar din curtea interioară, pornind pe sub o arcadă, cale de vreo 10 metri, ajungi la ceea ce se numeşte Tezaurul imperial. Habsburgii au găsit această locaţie pentru tezaur pe vremea Mariei Tereza, deşi el a fost constituit ca atare mai devreme, în timpul împăratului Ferdinand I. Mai multe încăperi luminate cu spoturi adăpostesc comori inegalabile oferite privirii în spaţii protejate. În spaţiul dedicat părţii laice a tezaurului, Imperial Regalia, pot fi văzute coroana împăratului Rudolf al II-lea, realizată la Praga în 1602, bătută cu 144 de pietre preţioase, şi care din 1804 a devenit coroana Imperiului Austriac, dar şi sceptrul şi globul imperial, însemnele puterii acestui împărat la care Mihai Viteazul a căutat ajutor, la Praga, în lupta sa împotriva turcilor. Un bust al lui Rudolf II, executat mai târziu, străjuieşte aceste comori extraordinare, chiar dacă orbitele goale ale ochilor par să nu vadă cine l-ar putea primejdui. Ele au fost, de altfel, de mai mult ori în pericol extrem, în timpul războaielor napoleoniene, când comorile au fost ascunse de teama unor jafuri, sau în perioada cât Austria a fost alipită de Hitler Germaniei, dar şi la sosirea armatei eliberatoare sovietice la Viena. Ca un amănunt, în Schwartzenbergplatz am putut vedea uriaşul cenotaf ridicat în memoria ostaşilor sovietici care au eliberat oraşul în 1945. Puţin mai departe, pe Renngasse, la câteva zeci de metri distanţă, nu de parte de poarta de acces a Palatului Belvedere, poate fi văzută statuia Papei Ioan Paul al II-lea, ridicată la biserica poloneză din zonă, alături de piatra tombală care aminteşte lumii întregi de masacrul înfăptuit de ruşi la Katyn, precum şi de accidentul aviatic căruia i-a căzut victimă preşedintele polonez Lech Kaczinsky, în aceeaşi zonă. Astfel se scrie istoria, la doar câteva străzi distanţă – între două concepţii net diferite despre viaţă şi libertate.

Revenind la tezaurul imperial, trebuie să spun că ele este fabulos şi în astfel de situaţii imaginea este totul. Am reţinut splendidele mantii regale ale lui Ferdinand I la instalarea ca rege al Lombardo-Veneţiei, ca şi însemnele şi accesoriile purtate de conducătorii Casei de Habsburg de-a lungul veacurilor: hlamide, tunici, săbii, dar şi coroana lui Istvan Bocskay, cel care l-a înfrânt pe generalul Basta şi s-a proclamat conte de Transilvania şi chiar prinţ al Ungariei, în admiraţia şi cu sprijinul turcilor. De altfel, multe însemne imperiale aparţinând Ordinului Sf. Ştefan al Ungariei pot fi admirate aici. Colane şi săbii ale lui Maximilian I, nefericitul rege al Mexicului, frate al lui Franz Josef, sunt relicve uluitoare care amintesc de o putere imperială apusă, dar nu mai puţin vie în imaginaţia publicului. Leagănul „regelui Romei”, acel supranumit „l’Aiglon”, nefericitul fiu al lui Napoleon cu Marie Louise, arhiducesa Maria Ludovica, fiica împăratului Ferdinand al II-lea, este expus aici, ca şi portretul împăratului şi al soţiei sale, alături de obiecte de botez, faimoasele Taufkanne şi Taufschussel, dar şi un smarald uriaş descoperit în mina Muzu din Columbia, pentru care habsburgii au primit în timp numeroase oferte pe care nu le-au acceptat niciodată.

„Heillige Lanze”

Dintre toate artefactele pe care le-am putut vedea aici, „Heillige Lanze”, lancea sfântă, este cea care mă interesa cel mai mult, în bună parte şi datorită faptului că citisem câteva lucruri despre ea şi are o faimă consolidată în timp. Considerată a fi lancea Împăratului Constantin sau lancea Sf. Mauriciu, patronul protector al imperiului, acestui obiect frumos meşteşugit, protejat de o foiţă de aur în partea sa mediană, în care este prins un cui care i-a fost bătut lui Cristos la crucificare, i-au fost atribuite puteri magice începând cu secolul al XIII-lea. De atunci există ideea că a aparţinut, de fapt, lui Longinus, centurionul roman care l-a înţepat pe Mântuitor în coastă pentru a se convinge că şi-a dat duhul. Străpungerea cu lancea este considerat un gest caritabil, deoarece tradiţia romană cerea ca picioarele să-i fie zdrobite, pentru ca soldaţii să se asigure că murise. Lancea face obiectul multor poveşti, în parte de natură mitologică (recomand romanul antrenat al lui Trevor Ravenscroft, „Lancea destinului”), deşi i s-au acordat studii ştiinţifice impresionante, iar un dictator ca Hitler a fost foarte preocupat de deţinerea sa după ce a devenit cancelar al Germaniei. Există mărturii că el era foarte preocupat de lance în perioada cât a locuit în Austria şi că vizita des muzeul unde era expusă şi i-a dedicat mai multe desene şi schiţe. După ce a devenit omul forte al Germaniei, a căutat să pună mâna pe lance, sfătuit de un mentor al său care-l iniţia în taine ale ocultismului. Legenda spunea că deţinătorul său ar putea cuceri lumea întreagă, deşi Francisc I al Austriei a fost mai mereu înfrânt de Napoleon. După Anschluss, lancea a fost răpită şi adusă în Germania, unde a fost expusă la Catedrala „Sf. Ecaterina” din Nurenberg. Când a oraşul a fost bombardat de aliaţi, Hitler a ordonat construirea unui buncăr special pentru protejarea acesteia. Cu toate acestea, americanii au pus mâna pe oraş, iar la 30 aprilie, după detonarea buncărului, lancea a fost găsită de un militar american, în ziua de 30 aprilie 1945. Era chiar ziua când Hitler se sinucidea. Lancea şi alte obiecte luate de germani a fost returnată de generalul Patton Vienei şi se află acum la „Schatzkammer”, ca un remember al ardorii şi poftei umane pentru putere şi vărsare de sânge. Totuşi, această lance, aşa-zisă a lui Longinus, nu a putut fi cercetată ca atare de specialişti (precum giulgiul din Torino, să zicem), deoarece ar fi fost cândva curăţată de un membru al muzeului cu o soluţie foarte puternică care ar fi distrus urmele de posibil ADN ce puteau fi prelevate pentru o cercetare minuţioasă. E poate un mod ironic de a îngropa posibilitatea rezolvării unei enigme, deşi cred că analiza metalului din care este făcută lancea ar putea pune capăt speculaţiilor, mai ales că mai există astfel de presupuse autentice lăncii la Roma, Enchiadzin (Armenia), Antiohia şi Polonia. Cu toate acestea, legenda e vie şi asta contează, iar oamenii sunt dispuşi să acorde credit legendelor, mai ales de când istoria modernă a demolat miturile şi le-a presupus a fi doar „poveşti” pentru copii şi oameni mari.

NICOLAE COANDE

(corespondență din Viena)

1 COMENTARIU

  1. ”Pe o vreme cu toane primăvăratice”, dar si cu accente ”musulmanice”( pentru rima), si cu miros de praf de pusca, dintr-o arma ce are o rezonanta denumire, aducatoare de moarte -Kalasnikov- acest articol al Dvs. vine ca ”o picatura de liniste intr-un Ocean bantuit de tsunami”.
    Ne asteapta o ”primavara araba” impredictibila si imprevizibila pentru viitorul apropiat al societatii in care traim.

    Niste prieteni francezi, imi raspund astfel la felicitarea mea de Anul Nou:
    Merci pour vos pensées pour notre France et malgré tout Happy new year !!! Life must go on !!!!
    Da, viata, in ciuda a tot ce se intampla, trebuie sa continuie.

    M-ar bucura daca „Lancea destinului” ar putea sa ajute Omenirea de azi pentru rezolvarea conflictelor si aducerea Pacii pe Pamant.
    Si nu cum spunea legenda, potrivit careia deţinătorul său ar putea cuceri lumea întreagă, asa cum voia Hitler.

    Chiar daca, asa cum frumos si pasnic incheiati articolul dvs.:
    ”istoria modernă a demolat miturile şi le-a presupus a fi doar „poveşti” pentru copii şi oameni mari.”

Comments are closed.