„Miresele” lui Allah

0
118

Între atâtea mistere ce însoţesc atentatele de la Paris soldate cu douăzeci de victime, potrivit ultimului bilanţ, cel mai intrigant o are ca protagonistă pe tânăra de 26 de ani, Hayat Boumedienne, al cărei statut civil încă n-a fost omologat: soţie, logodnică ori doar camaradă a lui Amedy Coulibaly, ucigaşul cu sânge rece al unei poliţiste şi, ulterior, al ostaticilor din supermarketul din Porte de Vincennes. Un detaliu, poate, dar cu o semnificaţie la fel de marcată simbolic ca toate celelalte elemente ale actului terorist. Fiindcă, dispărută de o manieră pe cât de neverosimilă pe atât de acuzatoare la adresa profesionalismului serviciilor franceze de securitate, ea continuă să rămână un eventual martor-cheie al întregului șir de întâmplări ce s-au succedat în cele cincizeci de ore de teroare pariziană.

Locul şi rolul femeilor în structurile jihadiste, mai precis în reţeaua terorismului cu diversele centre, celule ori cum se vor numi acestea, deşi constatat şi verificat, nu s-a constituit, cu rare excepţii, într-un subiect de analiză profundă, ceea ce explică, cred, o parte a eşecurilor serviciilor occidentale. Ignorarea acestui aspect se explică şi prin blocarea oricărei tentative investigative la nivelul condiţiei femeii în societatea islamică, reduse sub limita demnităţii.

Cu toate acestea, nu sunt puţine exemplele de atentate sinucigaşe înfăptuite de femei, în Israel, în alte locuri din zona Orientului Mijlociu, mai puţin ori deloc în Occident.

În zone islamist-jihadiste din Africa, în Yemen sau în Nigeria, acest aspect oarecum singular se prezintă încă şi mai bulversant. Chiar sâmbătă, a doua zi după carnagiul de la Paris, din nordul Nigeriei aflat sub stăpânirea uneia dintre cele mai sălbatice celule jihadiste, s-a difuzat informaţia  potrivit căreia o fetiţă de 10 ani a fost victima unui act sinucigaş într-o piaţă aglomerată ce-a făcut 24 de victime şi 28 de răniţi. Nu se ştia până acum câteva ore dinamica acelui act, dar se presupune că încărcătura ce-o purta cu ea ar fi fost detonată de la distanţă.

De ce investigarea acestor realităţi ce au în centrul femeia din statele islamice ar trebui să capete o prioritate în cadrul programelor anti-teroriste occidentale şi nu numai?

Întâi, deoarece, eludate ori expulzate în marja condiţiei „speciale”, în fond inumane, a femeii în acele state, se sfârşeşte într-un impas, aşa cum s-a întâmplat cu Hayat Boumedienne zilele trecute: antrenate să ucidă cu sacrificiul propriei vieţi închinate Profetului, ele pot acoperi acele zone de umbră ale teroriştilor complici care favorizează căile de fugă ale acestora din urmă.

Pe de altă parte, se ştie că una din cele mai ciudate determinări-promisiuni ale jertfei sinucigaşe jihadiste este aceea că, după sacrificiu, „eroului” i se vor dărui în „Raiul” Profetului şapte „mirese” virgine. Motiv şi prilej de… fantezie demnă de atâtea basme şi de credinţe de origine tribală, însă adânc cultivate în conştiinţele plăpânde ale unor copii şi adolescenţi, încât devin convingeri necondiţionate.

Cât despre femeile atrase în zona terorismului instituţionalizat, ele sunt deja educate ca fiind nemijlocit „mirese” ale Profetului, iar logodna lor eventuală cu companionii crimei e fie un fel de pariu iniţiatic, fie un pact de a lăsa progenituri în perspectiva mai largă a prozelitismului ca mijloc de islamizare a întregii lumi.

Misterioasa jihadistă prezentă alături de unul dintre teroriştii ce-au înspăimântat Parisul, Franţa şi întregul Occident în ultimele zile nu pare străină de scenariul mai amplu al imersiunii femeii în cadrul „ideologic” şi torţionar al „războiului sfânt” declarat – şi de-acum în plină activitate – de către radicaliştii musulmani.