Pelerinaj la Mănăstirea Lainici organizat de Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi”

0
351

Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova organizează, în perioada 11-13 ianuarie, un pelerinaj la Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj. Cu acest prilej, Grupul parohial „Tinerii Maicii Domnului”, însoţiţi de părintele Mihai Scorbură, au vizitat, ieri, Mănăstirea Lainici, urmând ca în cursul zilei de astăzi să meargă la schitul de pe munte al sfântului locaş monahal. Duminică, după ce tinerii vor participa la Sfânta Liturghie, vor vizita centrul oraşului Târgu Jiu. „Acest pelerinaj este o răsplată pentru tinerii din cadrul grupului, pentru activităţile social-catehetice pe care le-au desfăşurat în perioada sărbătorilor de iarnă. Dintre acestea, amintim ajutorul pe care l-au dat unei familii cu şase copii, din banii pe care tinerii noştri i-au primit la colindat. De asemenea, în ziua de Crăciun, tinerii au servit credincioşii din biserica noastră cu fructele şi dulciurile pe care le-au primit de la colindat, iar după sărbătoarea Crăciunului au prezentat credincioşilor din biserică un filmuleţ care conţine toate activităţile desfăşurate de aceştia anul trecut”, a precizat preotul Mihai Scorbură, coordonatorul Grupului parohial de tineri de la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi”.