Prima ediție a competiției sportive „Olimpiada de fotbal“ și-a stabilit câștigătorii

0
345

Prima ediție a competiției sportive „Olimpiada de fotbal“, organizată de Consiliul Județean (CJ) Dolj, prin Clubul Sportiv Județean Știința „U“ Craiova, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, și-a stabilit câștigătorii sâmbătă. În urma fazei finale, disputate la Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Craiova, prima poziție a podiumului a revenit echipei de la Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu“, din municipiu.

Acțiunea, inițiată de CJ Dolj în primăvara acestui an și destinată să stimuleze practicarea sportului în rândul elevilor de gimnaziu din toate unitățile de învățământ din județ, a angrenat în competiție formații de la 108 școli, din 95 de localități.

„Iată că am ajuns la finalul unei activități pe care am demarat-o în premieră în acest an, prin care încurajăm sportul de masă și practicarea lui de către tineri. Putem să spunem că a fost o activitate frumoasă, de succes, cu 108 școli și câteva mii de elevi implicați, din toate zonele județului.

Îi felicităm pe toți cei angrenați în buna ei desfășurare, le mulțumim directorilor de la unitățile de învățământ și profesorilor de sport, care au format echipe în aceste școli gimnaziale, precum și inspectorului de specialitate de la Inspectoratul Școlar Județean. Toți și-au dat concursul pentru ca această «Olimpiadă de fotbal» să se deruleze în condiții foarte bune.

Este doar un început, pentru că ne dorim ca, an de an, să organizăm această competiție, să susținem sportul școlar și, de ce nu, mai ales că am avut alături de noi și reprezentanți ai unor formații din prima ligă și ai unor cluburi de juniori, să ajutăm la descoperirea unor noi talente pentru marile echipe. Scopul nostru principal a fost să încurajăm mișcarea, să încurajăm competiția și, dacă pe parcurs vor apărea și performeri, este cu atât mai bine“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Șase echipe de la unități de învățământ din Dolj au disputat, sâmbătă, faza finală a „Olimpiadei de fotbal“: Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu“ Craiova, care a câștigat competiția, Școala Gimnazială Cerăt (ocupanta poziției a doua), Școala Gimnazială Bucovăț și Școala Nr. 1 Dăbuleni (ambele clasate pe locul al treilea), Liceul Teoretic „Gheorghe Vasilichi“ Cetate și Școala Gimnazială „Eliza Opran“ Ișalnița.

Consiliul Județean Dolj a aprobat, în ședința din martie 2022, hotărârea privind organizarea „Olimpiadei de fotbal“, pe care a susținut-o financiar, prin intermediul Clubului Sportiv Județean Știința „U“ Craiova, din subordine, cu suma totală de 170.000 de lei. Din fondurile alocate, fiecărei echipe de fotbal înscrise în competiție i-au fost oferite câte 14 echipamente de joc și 2 mingi de fotbal.

Pentru calificarea în faza finală, „Olimpiada de fotbal“ a presupus desfășurarea a 6 etape zonale, cu grupe de câte 18 echipe, care au avut loc la Ișalnița (mai 2022), Băilești (iunie 2022), Cetate și Dăbuleni (octombrie 2022), precum și la Centrul Turistic de Agrement și Sport al Consiliului Județean Dolj (în iunie și în octombrie 2022).