CNIPMMR propune creşterea salariului minim brut pe economie cu 70 de lei

0
612

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) va propune, luni, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, creşterea salariului minim brut pe economie pentru anul 2021 de la 2.230 de lei la 2.300 de lei, a declarat, astăzi, preşedintele patronatului IMM-urilor, Florin Jianu. ” Propunerea pe care noi am realizat-o – Consiliul Naţional, prin Convenţia Naţională din 20 noiembrie – e aceea ca în anul 2021 să creştem salariul minim brut pe economie cu rata inflaţiei, adică 2,2%, şi cu un procent din ceea ce înseamnă productivitatea muncii, pentru că s-au înregistrat rate de creştere a productivităţii muncii, astfel ducând salariul minim brut de la 2.230 de lei la 2.300 de lei. Am văzut că celelalte confederaţii patronale, mandatul pe care l-au prezentat a fost acela de îngheţare a salariului minim brut pe economie şi de prorogare a discuţiei după 6 luni de zile. Mandatul nostru este cel pe care vi l-am prezentat, e normal să acoperim scăderea puterii de cumpărare, adică această rată a inflaţiei”, a afirmat Florin Jianu, într-o conferinţă de presă.