Stagiile de practică – un răspuns la întrebarea „ce profesie alegem?”

0
319

Liceul este o „vârstă” la care, deşi destul de tineri, nu suntem scutiţi de opţiuni care ne vor influenţa întreaga maturitate. Una dintre alegerile importante ale vârstei este cea a meseriei. Dacă peştişorul de aur ar pica în mâna sau în năvodul celor ce îşi aleg profesia, decizia ar fi cu siguranţă mult mai simplă. Fantasticul animal l-ar purta pe decident dintr-o situaţie în alta şi, în acest fel, elevul ar hotărî, în cunoştinţă de cauză, dacă viitorul lui va fi la catedră, într-o fabrică, pe o scenă sau într-un alt loc de muncă.

Pentru că peştişorul nu a mai înotat demult prin apele Craiovei şi pentru că este important ca elevii să-şi aleagă viitorul loc de muncă în concordanţă cu aptitudinile şi talentele lor, conducerea Colegiului Naţional „Elena Cuza” şi-a propus să-i ajute să ia mai uşor această decizie. De aceea, colegiul este partener unic în proiectul „Dezvoltare profesională în trei paşi – informare, consiliere, practică”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane POSDRU 2007 – 2012. Obiectivul general al proiectului este pregătirea inserţiei pe piaţa muncii a unui grup de elevi, prin sprijinirea procesului de tranziţie de la şcoală la viaţa activă. Proiectul se desfăşoară pe durata a doi ani, 2012-2014, şi se adresează elevilor din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a. Mai exact, în cei doi ani de proiect, 540 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a vor fi consiliaţi în vederea alegerii carierei, iar 150 de elevi din clasa a XII-a vor desfăşura stagii în firme din Craiova.

Pentru desfăşurarea stagiilor practice, Colegiul Naţional Elena Cuza a încheiat parteneriate cu zece organizaţii care îşi desfăşoară activitatea în diferite domenii de activitate: medical, IT, mass-media, avocatură şi teatru. Elevii vor petrece 60 de ore la „locurile de muncă” pentru care optează, având în acest fel posibilitatea unei „avanpremiere” a viitoarei meserii.

Zicala „teoria ca teoria, dar practica ne omoară” se potriveşte foarte bine cu linia şcolii româneşti, care pregăteşte într-o prea mică măsură elevii şi studenţii pentru ceea ce vor face efectiv la locul de muncă. Aceasta este problema la care încearcă să aducă rezolvare proiectul „Dezvoltare profesională în trei paşi – informare, consiliere, practică”. În afara orelor de consiliere de care beneficiază cei indecişi în alegerea carierei, elevii pot, prin intermediul acestui proiect, să aibă contact direct cu ceea ce presupune activitatea de zi cu zi a profesiilor alese. Dacă importanţa alegerii meseriei nu este o motivaţie suficientă pentru a participa la stagii, elevii sunt „impulsionaţi” şi de o subvenţie acordată în perioada de practică. În plus, la finalul stagiilor, în funcţie de evaluarea „angajatorilor”, se vor acorda premii celor mai competenţi elevi angajaţi: premiul I – 2.000 de lei, premiul al II-lea – 1.500 de lei şi premiul al III-lea – 1.000 de lei. Toţi ceilalţi participanţi primesc 500 de lei în încheierea activităţii practice. Cu sau fără aceste „stimulente”, putem recunoaşte utilitatea programului şi beneficiile pe care le aduce proiectul implementat de colegiul craiovean în procesul de alegere a carierei.