„Trois Couleurs: Rouge”, la Colocviile cinematografice lunare

0
356

Secția audio-video a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” găzduiește astăzi, de la ora 16.00, Colocviile cinematografice lunare realizate de lector univ. dr. Cătălin Ghiţă, de la Facultatea de Litere din cadrul Universității din Craiova. Va fi prezentat, difuzat şi comentat filmul „Trois Couleurs:Rouge”, o producţie din anul 1994, în regia lui Krzsytof Kieślowski. «Vorbite în limba franceză de cunoscuţi actori francezi (Bleu o are în centru pe Juliette Binoche,  Blanc – pe Julie Délpy,  iar Rouge – pe Irène Jacob şi pe Jean-Louis Trintignant), filmele care compun trilogia „Trois Couleurs” reifică un mesaj estetic transparent: acela că idealurile politice ale Revoluţiei franceze nu sunt simple sloganuri ideologice, ci rămân imersate în fenomenologia realului, traducând sentimente dintre cele mai profunde şi mai fluide ale umanităţii. Ca orice proiect coagulat în jurul unei teze transparente, opera lui Krzysztof Kieślowski evidenţiază toate scăderile inerente unei astfel de poetici vizuale programate, însă calitatea construcţiei artistice, pe de o parte, şi performanţa tehnică a întregii echipe, pe de altă parte, concură la succesul producţiei», spune Cătălin Ghiţă.