FC Barcelona a suferit, în etapa a 12-a din La Liga, prima înfrângere pe teren propriu în campionatul Spaniei după doi ani şi două luni şi primul eşec pe Camp Nou din iulie 2017 încoace. Deşi Messi a revenit titular şi căpitan, Barca a fost învisă cu 4-3 de Betis Sevilla (Messi pen. 67, 90+3, Vidal 79 / Junior 20, 81, Joaquin 34, Canales 83). Rakitic a fost eliminat în minutul 81.
Pe 10 septembrie 2016, Alaves câştiga cu 2-1 pe Nou Camp, ultimul eşec acasă pentru formaţia blaugrana. De asemenea, Barcelona nu a mai primit 4 goluri acasă din 2003, când la Super Depor se impunea cu 4-2.
În schimb, Real Madrid s-a impus cu 4-2 pe Balaidos cu Celta Vigo, fiind a patra victorie la rând de la venirea lui Solari pe banca tehnică a campioanei Europei. Benzema a reuşit o dublă, Ramos a marcat din penalty, iar Dani Ceballos a înscris în prelungiri, în timp ce gazdele au punctat prin Hugo Mallo şi Mendez.
Într-un alt meci al zilei, Sevilla a câştigat acasă cu 2-1 contra lui Espanyol, după ce a fost condusă cu 1-0.
Clasament după 12 etape: 1. Barcelona 24p, 2. Sevilla 23p, 3. Atletico 23p, 4. Alaves 23p.