Moaştele Sfântului Antonie de la Iezer vor fi aduse la Biserica Postelnicu Fir din Craiova

0
1122

Moaştele Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii vor fi aduse la Craiova, săptămâna aceasta, în zilele de 11 şi 12 noiembrie, la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” – Postelnicu Fir (situată pe strada „Nanterre”). Racla ajunge astăzi, 11 noiembrie, ora 11.00, şi va rămâne aici până duminică seara, fiind aşezată într-un frumos baldachin din curtea sfântului lăcaş de închinare. Duminică, 12 noiembrie, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

 „Biserica noastră se pregăteşte de un mare eveniment liturgic, care se leagă de prăznuirea Sfântului Ioan cel Milostiv, ocrotitorul nostru spiritual. Astfel, anul acesta, alături de mâna dreaptă a Sfântului Ierarh vor fi aduse spre închinare, vreme de două zile, moaştele Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii. Este o mare bucurie pentru noi şi pentru credincioşii noştri, care sunt aşteptaţi în număr mare în aceste zile binecuvântate de rugăciune. Momentele de prăznuire vor culmina duminică, 12 noiembrie, în ziua de praznic a Sfântului Ioan cel Milostiv, cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie”, a spus pr. Grigore Vulcănescu, parohul Bisericii „Postelnicu Fir” şi protoiereu al Protopopiatului Craiova Sud.