Pakistanezi ascunşi într-un camion depistaţi cu aparatura pentru detectarea bătăilor inimii la P.T.F. Calafat

0
384

vama migrantiPoliţiştii de frontieră de la Calafat au depistat, ascunşi într-un camion încărcat cu piese de mobilier care se îndrepta către Olanda, trei cetăţeni pakistanezi care intenţionau astfel să intre fraudulos în România. Oamenii legii i-au descoperit pe migranţi folosind aparatura de detectare a bătăilor inimii. Cei trei, cu vârste cuprinse între 25 şi 48 de ani, împreună cu mijlocul de transport şi şoferul acestuia, au fost returnaţi pe teritoriul Bulgariei pentru dispunerea măsurilor necesare.

Conform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, ieri, 10 noiembrie a.c., în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul bulgar Ivanov T., în vârstă de 53 de ani, la volanul unui autocamion cu care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilier din Turcia pentru o firmă din Olanda.

Acţionând în baza unei analize de risc, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a procedat la verificarea mijlocului de transport cu aparatul pentru detectarea bătăilor inimii, care a indicat prezenţa unor persoane în interior. Totodată, poliţiştii de frontieră au observat că prelata remorcii era tăiată în partea din spate. Astfel, s-a efectuat un control amănunţit în camion, fiind descoperite, ascunse printre piesele de mobilier, trei persoane de sex masculin. Bărbaţii, care nu aveau documente de identitate asupra lor, au declarat că sunt din Pakistan şi au vârste cuprinse între 25 şi 48 de ani. Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă de prezenţa celor trei persoane în semiremorcă.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, şoferul, mijlocul de transport şi cei trei migranţi au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a precizat comisar şef Romică Ivănoiu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.