Dezbaterea privind viitorul european a Regatului Unit a intrat într-o etapă decisivă, ieri, 10 noiembrie a.c. Prins între mediul de afaceri eurofil şi o majoritate eurosceptică, premierul britanic David Cameron a oficializat într-o scrisoare trimisă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, exigenţele pe care le-a formulat, în direcţia UE, pentru conducerea unei campanii în favoarea menţinerii ţării sale în UE la referendumul, pe care a promis că îl va organiza până la finele anului 2017. După un discurs extrem de pragmatic, mai puţin ostil, chiar anti-Brexit, rostit în faţa patronatului britanic, luni după-amiază, ieri într-un discurs pronunţat de această dată la Institutul Regal pentru afaceri internaţionale, premierul britanic a anunţat că va face campanie “din tot sufletul şi cu toată încrederea” pentru păstrarea Marii Britanii în sânul UE reformate, cu condiţia reducerii ambiguităţii faţă de interesele naţionale ale ţării sale. Solicitările de reformă ale Londrei, cuprinse în misiva adresată lui Donald Tusk, agasează partenerii europeni, mai ales în absenţa detaliilor, care trebuie să se reazeme pe procedurile juridice existente în punerea lor în operă. “Această scrisoare nu constituie sfârşitul procesului, ci începutul său”, a precizat şeful diplomaţiei britanice Philip Hammond. În schimb ministrul Afacerilor Europene David Lidington, a indicat că un acord este posibil, la summitul din 17-18 decembrie. David Cameron vrea o Europă, în care fiecare să-şi conducă viaţa sa, “o piaţă comună, nu o ţară comună”, totul circumscris unei flexibilităţi a UE. Reiterate sunt 4 dosare esenţiale: competititivitatea, protecţia statelor din afara zonei euro, suveranitatea şi imigraţia. Intenţiile liberale de “aprofundare a pieţei unice, reducerea reglementărilor şi multiplicarea acordurilor comerciale cu SUA, China şi Japonia”, nu par greu digerabile, în schimb David Cameron doreşte protejarea băncilor şi lirei sterline în faţa ofensivei ţărilor din zona euro. Restructurarea UE, în viziunea Londrei, prevede ca cele 19 ţări membre ale zonei euro să nu poată impune punctele lor de vedere celor care nu fac parte din acelaşi eurogrup, în materie de reglementări financiare. O comunitate “multi-divizată” are interzisă orice discriminare pe bază de monedă, în sensul că statele zonei nu pot să forţeze mâna celorlalte. În materie de suveranintate, britanicii doresc o “uniune tot mai îngustă”. Londra mai doreşte ranforsarea posibilităţii care să permită ca mai multe parlamente naţionale din ţări membre, să se poată grupa pentru a evita decizii ale UE. În fine, în materie de imigrare, britanicii doresc privarea resortisanţilor altor ţări europene timp de 4 ani de alocaţii, dacă se instalează în Regatul Unit. Şi David Cameron explică faptul că 40% din europenii sosiţi pe teritoriul britanic primesc beneficii sociale. Calculul Londrei este simplu: prezentând revedicările generale, nu detaliile, 10 Downing Street contează pe un acord de principiu cu Consiliul European la mijlocul lunii decembrie. Adică “undă verde” pentru consultări rapide, până ca adversarii să ia viteză, la mijlocul anului viitor, când ar putea avea loc referendumul concomitent cu alegerile locale. Virtual prizonier al unui bloc conservator favorabil Brexit, David Cameron oscilează între cele două câmpuri. Discuţiile în jurul “zonei euro” se anunţă delicate, deşi Polonia ar putea bascula în câmpul Londrei. Franţa susţine că vrea să negocieze, dar nu cu pistolul la tâmplă. Pentru Germania negocierile cu Londra vin într-un moment oribil, în plină criză a imigranţilor ce riscă să alimenteze populismul. Momentul este bine ales de Londra, ceea ce înseamnă că de fapt campania referendumului a început. Bruxellesul consideră ca extrem de problematice exigenţele exprimate de David Cameron, privind limitarea drepturilor străinilor, ceea ce ar însemna de fapt renegocierea relaţiilor între Londra şi Bruxelles. Franţa, Belgia şi Spania văd cu ochi răi o Europă “a la carte”, adică pe măsura dorinţelor britanice. Dar Regatul Unit contează, la rândul său, pe Danemarca, Suedia şi Olanda care doresc cu orice preţ evitarea Brexit. Mai clar, David Cameron vrea să reediteze cu victoria sa la referendumul scoţian din 18 septembrie 2014, jucând şi cartea costurilor economice ale unui Brexit. Încurcată poveste.
