UNSR: „Sunt student, îmi cunosc drepturile!”

0
428

Uniunea Naţională a Studenţilor din România organizează în perioada 13-16 noiembrie a.c., la Craiova, trainingul „Sunt student, îmi cunosc drepturile!”, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti din Craiova. Studenţii vor avea posibilitatea să dobândească noi cunoştinţe despre lobby, deontologie, etică şi arta dezbaterii publice.

În cadrul acestui training se vor analiza Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 şi Codul Drepturilor şi Obligaţiilor Studentului. Se vor discuta atribuţiile pe care le are un reprezentant al studenţilor, cum trebuie susţinuţi aceştia, prevederile legale care vizează sistemul educaţional, strategiile implementate de universităţi în compatibilitate cu viziunea studenţilor, a absolvenţilor şi a companiilor de pe piaţa muncii. Organizatorii susţin că studenţii trebuie să înveţe cum să-şi susţină punctul de vedere în conformitate cu drepturile şi obligaţiile pe care le deţin, dar şi cum necesită a fi interpretat regulamentul.

„În ultimul timp se tot vorbeşte despre îmbunătăţirea calităţii învăţământului superior. Considerăm că acest lucru nu se poate face fără o implicare din partea studenţilor, motiv pentru care am hotărât să organizăm acest proiect, pentru a încerca să-i ajutăm pe colegii noştri să-şi cunoască drepturile şi, sperăm noi, să-i determinăm să se implice în partea organizatorică a învăţământului superior. La aceste dezbateri pot participa toţi studenţii interesaţi să-şi cunoască drepturile, interesaţi să se implice, cei care vor să aducă un suflu nou în sistemul de învăţământ”, a declarat Radu Antohi, preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti din Craiova.

Îmbunătăţirea comunicării cu instituţiile de învăţământ superior

Obiectivele pe care le urmăresc organizatorii acestor seminarii sunt îmbunătăţirea comunicării şi interacţionării studenţilor cu instituţiile de învăţământ superior, dar şi cu instituţiile publice locale şi centrale, dezvoltarea capacităţilor de analiză a problemelor ce ţin de învăţământ, creşterea spiritului civic şi promovarea iniţiativelor studenţeşti benefice mediului universitar.

Seminariile se vor desfășura timp de patru zile, la Craiova, iar cei care vor să aplice trebuie să completeze un formular, pe care îl pot găsi online, la adresa http://www.unsr.ro/suntstudentimicunoscdrepturile/.

ELIZA BOTNARI