Scandal între romi pentru o casă

0
362

Mai mulţi romi din Craiova au sfârşit, ieri, la Secţia 1 Poliţie Craiova după un scandal petrecut în gospodăria unui dintre ei, situată pe strada “Morii” din cartierul Faţa Luncii. Proprietarul a sunat la Poliţie susţinând că a fost agresat şi că i-au fost sparte geamurile casei, însă poliţiştii susţin că acesta a provocat singur distrugerile şi că nu a respectat prevederile unor contracte pe care le încheiase cu cei pe care îi reclamase.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi, ieri-dimineaţă, în jurul orei 9.30, prin serviciul apel de urgenţă 112, de Mişu Durac (31 de ani), din Craiova, că în locuinţa sa, de pe strada “Morii” din cartierul Faţa Luncii, au pătruns trei persoane, care îl ameninţă şi l-au agresat. Un echipaj de poliţişti de la Secţia 1 Craiova a ajuns la faţa locului şi a găsit patru persoane care au fost duse direct la sediul subunităţii, unde a ajuns şi proprietarul locuinţei.

La secţie, cei patru bărbaţi, toţi de etnie romă, au fost identificaţi, stabilindu-se că este vorba despre Ilie Mişu, de 38 de ani, Mişu Mişu, de 55 de ani, Petre Constantin, de 50 de ani, şi Bombonel Zanfir, de 21 de ani. Toţi cei implicaţi în scandal au fost audiaţi, iar oamenii legii spun că reclamantul, cel care susţinea că a fost agresat, şi-a provocat singur distrugeri la casă. Se pare că bărbatul semnase nişte acte la notar prin care făcea schimb de casă cu Ilie Mişu şi primea, în plus, şi 95.000 de euro. Numai că nu a respectat termenul stabilit pentru a elibera locuinţa şi de aici a pornit scandalul.

“Din primele verificări efectuate de poliţişti în cauză s-a stabilit faptul că primii trei bărbaţi s-au deplasat la locuinţa reclamantului, după o prealabilă înţelegere telefonică cu acesta, pentru a merge împreună la un notar în vederea încheierii în formă autentică a unui contract de schimb imobiliar, pentru care se încheiase un precontract anterior. În timp ce se aflau în curtea locuinţei în litigiu, între cele două părţi, ca urmare a nerespectării unor clauze din precontract, a avut loc o altercaţie, în care bărbatul care a sunat pe 112 susţine că a fost agresat fizic, atât el cât şi fratele său. Nici unul dintre cei doi nu au prezentat vătămări corporale vizibile şi, în urma audierii tuturor părţilor, s-a stabilit că acesta şi-a produs singur pagubele reclamate, respectiv distrugerea unor geamuri şi a unor obiecte de mobilier din interiorul locuinţei. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 1 Craiova în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a acţiunilor concrete desfăşurate de fiecare participant”, ne-a explicat agent Amelia Căprărin.