Atacul devastator şi surprinzător al Hamas, asupra Israelului, şi declaraţiile de război total ale premierului Benjamin Netanyahu, au făcut titluri în toată mass-media lumii. Cu cât ştii mai puţine lucruri despre un anumit subiect, cu atât mai uşor eşti tentat să iei în serios ceea ce prezintă mainstream-ul. Adică, putem chiar acredita ideea că Israelul nu avea literalmente informatori în Gaza, dispozitive de interceptare, tehnici de supraveghere şi totul până la urmă a fost posibil prin… „amatorismul” serviciilor de informaţii israeliene, printre cele mai bune din lume. O asemenea naivitate este impardonabilă. Or, chiar în urmă cu 50 de ani, în 1973, când a vut loc războiul de la Yom Kippur, şi se insinuează de necunoscători că serviciile de informaţii israeliene nu l-au prevenit, Golda Meir, premierul în epocă, narează în memoriile sale că a primit, e drept cu o zi înainte, informaţii certe despre pregătirile finalizate ale Egiptului şi Siriei şi iminenţa unei încercări de recuperare a teritoriilor pierdute prin „războiul de 6 zile”, dar n-a dorit ca Israelul să atace mai întâi, fie şi preventiv. A scos-o „bine”, la capăt, graţie ajutorului american consistent. Şi mai sunt şi alte argumente. Benjamin Netanyahu, în fruntea unei coaliţii heteroclite, care cuprinde şi extrema-dreaptă, a continuat să sprijine coloniştii din Cisiordania şi teritoriul palestinian, desfăşurând trupe IDF, armata israeliană, în zonele contestate. Cum să slăbească Netanyahu „IDF” sau Mossadul? Atunci, cum a reuşit Hamasul să creeze o diversiune scăpată de sub orice control, cu pierderi de vieţi omeneşti imense de-o parte şi cealaltă? La nivel declarativ, Netanyahu nu şi-a ascuns intenţiile: a anunţat asediul fâşiei Gaza stârnind temeri de o uriaşă criză umanitară. „Acest război a început prost şi se va încheia rău pentru cealaltă parte”. Mai degrabă pot exista alte interese de ordin geo-politic, care scapă pentru moment analizei pertinente sau nu sunt divulgate. Şi asta fiindcă operaţiunile militare şi teroriste, desfăşurate pe teritoriul israelian, de mişcarea islamistă, din fâşia Gaza, a zguduit deja lumea. Operaţiunea „Furtună Al-Aqsa” condusă de liderul său militar Mohammed Deif, a fost pregătită cu mult timp înainte. Să nu uităm că Iranul şiit ca şi Qatarul sunit sunt gata să facă orice, în această regiune, pentru a împiedica Arabia Saudită şi Israelul să se apropie, ceea ce a fost cazul în ultimele luni, după acordul de pace semnat de Israel şi Emiratele Arabe Unite. Iranul s-a apropiat mult de Rusia lui Vladimir Putin şi are tot interesul pentru haosul geo-politic anti-occidental. Impactul conflictului în curs este profund resimţit în ţesutul economic şi social al Israelului. Într-o singură zi tumultoasă, bursa israeliană a scăzut cu 13,5 miliarde dolari, iar moneda naţională a cunoscut o scădere bruscă. Conflictul actual este profund împletit cu peisajul geo-politic mai larg al Orientului Mijlociu. Manevrele militare de alaltăieri şi de ieri ale Israelului, desfăşurarea de transportoare de trupe, tancuri şi forţe terestre sugerează intenţia unui asalt de amploare asupra Gazei. Cu implicaţii enorme. Evoluţia conflictului depinde de deciziile premierului israelian, conştient că aliatul american este ocupat de Ucraina. Deşi Israelul este altceva, inclusiv pentru americani. Motiv pentru care, cea mai mare navă de război din lume, portavionul USS Gerald R. Ford (333 m lungime, 4.600 marinari, 75 avioane de luptă şi o punte de zbor de 20.000 mp) se îndreaptă spre estul Mediteranei. Potrivit SUA, care în mod evident urmăresc îndeaproape escaladarea actuală a acestui război, nu există nicio dovadă peremptorie care să confirme în acest moment, susţinerea directă a Iranului.
