“Fii Avocat în Şcoala Ta!”

0
660

Baroul Dolj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, a organizat ieri, 10 octombrie, în sala Aula Magna “Ion Dogaru” din cadrul Facultății de Drept din Craiova, Conferința de lansare a proiectului ”Fii Avocat în Școala Ta!”, ediția a II-a.
La eveniment au participat dl inspector școlar general, prof. dr. Daniel Alexandru Ion, dl decan al Baroului Dolj, prof. univ. dr. av. Lucian Bernd Săuleanu, dl av. Tițoiu Eugen, coordonator proiect – Baroul Dolj, coordonatorul FAST, Ioana Luminița, directorii unităților de învățământ în care s-au implementat activitățile proiectului, elevi și cadre didactice, precum și avocați voluntari care au desfășurat activități specifice în cele 40 de școli și licee din Craiova și județul Dolj, implicate în proiect.

Prima ediție a Proiectului “Fii Avocat în Școala Ta!” s-a desfășurat în perioada 15.03.2022–15.06.2022. În cadrul Baroului Dolj, un număr de 50 de avocați voluntari și-au desfășurat activitatea în 40 de școli și licee din Craiova și județul Dolj, 1235 de elevi primind informații juridice în cadrul a cinci teme stabilite de către departamentul de educație juridică al Uniunii Naționale a Barourilor din România, astfel:
„Fii avocat în școala ta!” – Mic ghid de orientare profesională
– Informații despre profesiile juridice, rolul fiecărui profesionist al Dreptului, organizarea judiciară etc.
Ce înseamnă să fii liber? – „Libertatea mea se termină unde începe libertatea ta”
– Distincția dintre normele juridice și alte norme care se respectă într-o societate, punând accent pe consecințele nerespectării acestora;
– Distincția între formele răspunderii juridice, cu accent pe răspunderea civilă delictuală, abuzul de drept
– Despre bullying și alte agresiuni
„Fii COOL, fără să fii Penal”
Infracțiunile de violență. Infracțiunile care vizează patrimoniul
„Fii COOL, fără să fii Penal”
– Infracțiunile privitoare la viața sexuală. Infracțiunile legate de droguri
„Fii COOL, fără să fii Penal”
– Infracțiunile informatice
Programul “Fii Avocat în Școala Ta” este un proiect al Uniunii Naționale a Barourilor din România și vizează educația juridică nonformală, adresându-se elevilor din ciclul gimnazial și liceal. Prin intermediul avocaților voluntari din fiecare Barou se urmărește familiarizarea elevilor cu informații despre organizarea și funcționarea sistemului de justiție, dobândirea unor cunoștințe elementare despre drept și morală.
Felicitări și succes în continuarea activităților!