De astăzi… « AGRO Oltenia », ediţia a III-a

0
531
Timp de trei zile, începând de mâine, la Craiova, va avea loc târgul de produse şi echipamente din domeniul agriculturii şi industriei « AGRO Oltenia », manifestare expoziţională aflată la cea de-a III-a ediţie. Ca un element de noutate, anul acesta va participa cu un stand amenajat corespunzător Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

Evenimentul se desfăşoară la Centrul Multifuncţional Craiova şi, fiind cea mai importantă expoziţie agricolă din Oltenia, a devenit  un important loc de întâlnire pentru reprezentanţii mediului de afaceri rural  – fermieri, specialişti, manageri şi autorităţi din domeniul agriculturii şi industriei alimentare. Orarul de acces este între orele 10:00-18:00 iar în data de 13 octombrie intre orele 10:00-16:00.
Vizitatorii sunt asteptaţi la standul FNGCIMM unde vor beneficia de consiliere specializată în vederea identificării soluţiilor optime de garantare a creditelor, de informatii complete privind facilitarea accesului la finanţări pentru achiziţii de teren agricol, investiţii sau linii de credit pentru susţinerea economiei rurale. « Un obiectiv instituţional major pentru FNGCIMM, îl reprezintă susţinerea accesului la finanţare pentru fermieri, antreprenori, unitati administrativ teritoriale, Grupuri de Acţiune Locală, organizaţii ale Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii, prin produsele de garantare dedicate zonei rurale. În acest sens contribuim alături de beneficiarii noştri publici/privati la crearea de noi locuri de muncă, la implementarea proiectelor de infrastructură rutieră, socială, educaţională, alimentare cu apă şi canalizare, la dezvoltarea capacităţilor de producţie şi extinderea fermelor, cu impact direct asupra creşterii calităţii vieţii, renovării şi dezvoltării satului românesc şi dinamizarii atractivităţii spaţiului rural. Economia rurală este vitală pentru România şi de aceea ne-am propus să avem un rol important în creşterea competitivităţii şi sustenabilităţii zonei rurale. », Gheorghe Lăpădat, director General FNGCIMM.