Concertul pentru doi corni și orchestră, de Haydn – mâine-seară, la Filarmonică

0
528
Mihai Sîrbu

O lucrare  rar cântată din creaţia lui Haydn – Concertul nr. 2 în Re major pentru doi corni și orchestră – va aduce pe scena Filarmonicii „Oltenia”, mâine, 12 octombrie, ora 19.00, doi reputaţi solişti: Mihai  Sîrbu şi  Ioan  Gabriel  Luca. Seara va fi prefaţată de o lucrare în primă audiție – „Melancolie” pentru orchestră de coarde a compozitorului român Constantin Arvinte – și se va încheia cu Serenada în Do major pentru orchestră de coarde, op. 48 de P.I. Ceaikovski, considerată o adevărată bijuterie muzicală. Concertul continuă stagiunea „Muzica uneşte!” (partea a II-a) și îl aduce la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” pe maestrul Marius Hristescu, binecunoscut publicului pentru proiectul „Anotimpurile poeziei românești”, realizat în colaborare cu rapsodul  Tudor Gheorghe.  

Mihai Sîrbu s-a născut în 1975, în localitatea Coţuşca, judeţul Botoşani. A absolvit Academia de Muzică „George Enescu” din Iaşi, secţia interpretare instrumentală – corn, clasa prof. Petrea Gîscă. În perioada 1995-1999 a fost angajat al Operei Române Iaşi, iar între 2000 şi 2005 a colaborat cu mai multe orchestre de suflători din Italia. Este membru fondator al formaţiei de suflători „Horn Quartet”. În calitate de solist a susţinut peste 60 de concerte, acompaniat de mai multe orchestre din ţară. Din anul 2011 deţine funcţia de manager al Filarmonicii de Stat Botoşani, în prezent aflându-se la cel de-al doilea mandat de conducere a acestei instituţii.

Ioan Gabriel Luca s-a născut în 1977, la Dorohoi, şi a absolvit, în 2001,  cursurile clasei de corn (prof. Nicolae Lipoczi) din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (specializarea corn solo). Din 1997 este membru al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, iar din 1999 este şef partidă corn. Împreună cu Orchestra Filarmonicii bucureştene a participat la numeroase turnee internaţionale de mare succes în Europa şi Asia. Este membru al unor formaţii precum „Athenaeum Brass Quintet”, Cvintetul „George Enescu”,„Romanian Brass”. În 2004 a fost distins de preşedintele României cu Medalia „Meritul Cultural” – clasa II-a. Din 2007 este profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Biletele pentru concert costă 30 lei (pentru elevi, studenţi, seniori 15 lei) și pot fi cumpărate de la Agenția Filarmonicii „Oltenia” (Calea Unirii nr. 16, tel. 0251.414.698), deschisă zilnic între orele 10.00-18.00.

Ioan Gabriel Luca