Inspectoratul Școlar Judeţean Dolj cere date din teritoriu pentru copiii refugiaţilor şi banii pentru premiile olimpicilor

0
442

Inspectoratul  Şcolar Judeţean Dolj  a trimis, în ultimele zile, înştiinţări, către toate instituţiile de învăţământ preuniversitar din teritoriu, pentru a întocmi mai multe rapoarte pentru activităţi desfăşurate în domenii diverse. Una dintre Notele Telefonice transmise în judeţ se referă la situaţia copiilor care provin din familii de refugiaţi.

„Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, în cadrul Planului de cercetare pentru anul 2017, aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, derulează proiectul „MODALITĂŢI DE OPTIMIZARE A INTERVENŢIILOR EDUCAŢIONALE PENTRU COPIII CARE PROVIN DIN FAMILII DE REFUGIAŢI/BENEFICIAZĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ”. În vederea realizării unei hărţi complete, pentru anul 2017, a intrărilor în sistemul de învăţământ românesc a minorilor care beneficiază de  protecţie internaţională, până pe 16 octombrie, trebuie transmise tabelele , în format electronic, conform exemplului ataşat, în FORMAT EXCEL ŞI ÎN FORMAT PDF (ŞTAMPILAT ŞI SEMNAT), la adresa de e-mail englezaisjdolj@gmail.com ”, a precizat prof. Dan Leotescu, inspector în cadrul ISJ Dolj. O altă problemă pentru care diriguitorii învăţământului doljean cer date stricte, în conformitate cu metodologia, este cea referitoare la premiile, în bani, primite de către elevi. „Am trimis, la toate instituţiile de învăţământ preuniversitar, înştiinţări privind transmiterea, către noi, a informaţiilor privitoare la premiile în bani (stimulente financiare), provenite din alte surse locale/judeţene (nu din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale), acordate elevilor laureaţi ai etapei judeţene şi/sau a fazelor internaţionale, precum şi profesorilor care i-au pregătit, în anii 2014 – 2017. Informaţiile vor fi completate în fişierul  statistica_scoala.xlax, taşat notei care a fost emisă. Fişierul completat (sau e-mailul cu menţiunea NU ESTE CAZUL), va fi transmis la adresa eugen.tutuleasa@yahoo.com, până miercuri, 11 octombrie 2017, ora 14:00, iar datele sunt solicitate de Curtea de Conturi a României”, a menţionat prof.  Eugen Țuţuleasa, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj.