Povestea suspendării unui cotidian la Budapesta!

0
366

nepszabi-10-08Nepszabadsag” („Libertatea poporului”), o publicaţie de referinţă în presa maghiară, prin vechimea ei, considerată apropiată de opoziţie, şi-a încetat sâmbătă, 8 octombrie a.c., apariţia, fără niciun anunţ prealabil. Creat în urmă cu 60 de ani, în 1956, anul revoluţiei maghiare înăbuşite de blindatele sovietice, ziarul a fost suspendat, potrivit anunţului făcut de proprietarul său MediaWorks, o filială a grupului VCP (Vienna Capital Partners) fondat de un investitor autonom austriac puternic Heinrich Pecina, cu mai multe ziare regionale. Site-ul nol.hu a devenit indisponibil. Un comunicat al grupului VCP explică lapidar că „Nepszabadsag” „caută cel mai bun model economic”. Jurnaliştii au fost împiedicaţi să intre în redacţie, aşa cum se întâmplă de regulă, iar pe pagina de facebook oficială a ziarului ei evocă „un puci”. MediaWorks, care a cumpărat ziarul în 2014, afirmă că sunt pierderi, dar decizia închiderii nu are la bază motive exclusiv financiare. Anunţul închiderii ziarului a provocat o manifestaţie spontană de circa 2.000 persoane, publicaţia dezvăluind în ultimele articole un teribil scandal care implică pe directorul Băncii Naţionale a Ungariei şi un ministru din cabinetul premierului Viktor Orban. Închiderea ziarului a ajuns la Comisia Europeană, care se arată preocupată de soarta unei publicaţii a opoziţiei ungare, semn al îngustării libertăţii presei. Purtătorul de cuvânt al executivului european, Margaritis Schinas, a reiterat că libertatea presei, plupartitismul, protecţia jurnaliştilor sunt fundamentele unei libertăţi democratice. De la venirea sa la putere în 2010, Viktor Orban, 53 de ani, a fost mereu acuzat de „forţarea media” pentru a-i deveni obedientă, largi sectoare din media ungară fiind cumpărate de oligarhi apropiaţi guvernului, afirmă detractorii săi. La Strasbourg, grupul parlamentar Alianţa Progresistă Socialistă şi Democrată, condus de italianul Gianni Pittella, a calificat „drept un pretext” situaţia financiară a ziarului. În schimb FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, pe pagina sa de facebook, a considerat decizia drept „raţională”. Faptul că „Nepszabadsag” este un ziar de opoziţie, într-un moment în care premierul Ungariei, Viktor Orban, este acuzat de violarea valorilor fundamentale ale UE, ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, cerând excluderea, cel puţin provizorie, a Ungariei din UE, la mijlocul lunii trecute, în cotidianul german „Die Welt”, complică, într-un fel, discuţia, deşi Viktor Orban rămâne impasibil. Nu puţini ziarişti, în ultimii ani, de la televiziunea şi radioul public şi-au pierdut slujbele pentru… rătăcirile lor. Conflictul dintre putere şi „o parte” a presei există de mai multă vreme. Puterea într-un exces de zel a identificat mereu soluţii neconforme normelor democratice. Nu este exclus ca „Nepszabadsag” să reapară, cu un nou proprietar, apropiat primului ministru, scrie presa europeană, ceea ce ar duce discuţia într-o zonă a cenzurii instituită de guvernul de la Budapesta. Erodarea presei, şi chiar decăderea ei, evidentă şi la noi, e un fenomen cu tuşă pregnant autohtonă.