Dan Tomozei, jurnalist la Radio China Internaţional, va lansa mâine, ora 17:00, volumul „Statul în secolul XXI – Modelul chinez”, publicat de Grupul Editorial Corint. Evenimentul va fi găzduit de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova. Cartea “Statul în secolul XXI – Modelul chinez”, primul volum al noii colecţii „Corint. Istorie. Autori români”, porneşte de la mentalitatea şi valorile generale ale societăţii chineze antice şi urmează traseul acesteia până la perioada modernităţii marcate de tradiţionalism, de respectul pentru istorie,ierarhie şi pentru meritocraţie şi de un amestec original de legendă şi superstiţie. Evenimentul de la Craiova se va desfăşura în prezenţa autorului, Dan Tomozei.
China reprezintă un model de succes la fel cum Suedia sau Olanda pot fi modele de succes, câtă vreme puţini cunosc despre cele două ţări europene că sunt lideri mondiali în multe domenii sociale şi economice. Statul în secolul XXI nu va mai fi o conglomerare de componente socio-economice, cultural-tradiţionale şi umane specifice, însă va continua să conserve această titulatură numai şi exclusiv în prezenţa conştiinţei naţional-istorice. Din această perspectivă, explorând permanent, conservând şi promovând cu tenacitate propria cultură şi istorie, China este un model cu precădere pentru statele mici, aflate permanent în furtuna evenimentelor regionale sau mondiale. Modelul chinez, valabil şi înţeles poate abia peste câteva zeci de ani de acum înainte, vorbeşte despre ceea ce un grup tot mai mare de oameni reuşeşte să imprime şi să dezvolte în plan intern la nivel politic, uman, social,economic. […]
Din perspectivă istorică, […] analiza ultimilor zeci de ani oferă o singură imagine: succesul unei naţiuni, care se transformă în visul naţiunii chineze. Vorbim de perspectiva tratării la rece a erorilor şi fenomenelor sociale, culturale, politice şi internaţionale, rezultatul fiind mereu unul care caută construcţia, evoluţia, oportunitatea, toate adaptate la specificul şi modelul chinez. Pentru că în China, aproape nimic nu este preluat şi aplicat fără o prealabilă analiză, modelare şi adaptare la ceea ce înseamnă statul şi societatea chineză.