Concursul de ocupare a posturilor de director şi director adjunct, pe ultima sută de metri

0
426

isjAstăzi, la Colegiul  „Ştefan Odobleja”, va avea loc tragerea la sorţi în vederea selecţiei supraveghetorilor pentru proba scrisă, necesară concursului de ocupare a posturilor de director şi director adjunct, în cele 194 de unităţi de învăţământ preuniversitar din Dolj.

Un minimum de 35, un maximum de 50, pentru educaţie

 Programul este unul strict, legiferat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. «Proba scrisă se va desfăşura pe 12 octombrie, la „Odobleja”, începând cu ora 9.00. Comisiile de concurs vor evalua lucrările depuse de candidaţi în aceeaşi zi, în prezenţa candidaţilor şi a altor doi martori, din rândul celor care participă la examinare. Proba este considerată promovată dacă sunt atinse 35 de puncte din maximul de 50. Accesul în sala de examinare este permis cu Cartea de Identitate, fără alte accesorii. Există spaţii unde pot fi depuse toate celelalte obiecte, cu o pază foarte strictă. Întreaga desfăşurare a examinării va fi monitorizată, inclusiv audio-video, cu prezenţa şi a unui reprezentant al MENCS», a declarat prof. Lavinia Elena Craioveanu, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.lavinia-craioveanu

Totul pentru învăţământ

La Colegiul „Ştefan Odobleja” se desfăşoară astăzi procesul de selecţie, conform legislaţiei, a celor care pot face din corpul supraveghetorilor pentru proba scrisă. „Dosarele depuse pe platforma electronică au fost verificate de ISJ, iar cele respinse sunt cauzate de aplicări eronate în câmpuri destinate ori lipsei unor documente. Având în vedere solicitările candidaţilor, depuse la ISJ, am solicitat MENCS o derogare de la calendarul cunoscut,  având în vedere faptul că este pentru prima oară când se adoptă înscrierea electronică, cu acordarea de şanse tuturor. La nivelul MENCS, există o deschidere pentru toţi”, a mai spus Lavinia Craioveanu.