În intervalul 11 – 13 noiembrie a.c., aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor. Ploile vor fi mai însemnate cantitativ la început în jumătatea sudică a teritoriului, iar începând din a doua parte a zilei de marţi, 11 octombrie, mai ales în est, sud-est şi la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local 40…50 l/mp, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane.
Pe parcursul zilei de marţi, la munte precipitaţiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari şi mai ales în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă.
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55…65 km/h, îndeosebi în est şi la munte, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.
În Oltenia, valorile termice diurne, care se vor încadra, în medie, între 13 şi 15 grade, vor caracteriza o vreme rece pe parcursul întregului interval de prognoză, chiar deosebit de rece în prima săptămână, când abaterile negative faţă de mediile climatologice vor fi de peste 5 grade. Regimul termic nocturn va avea variaţii semnificative în prima săptămână, cu valori cuprinse, în medie, între 5 şi 9 grade, cele mai ridicate minime urmând a se înregistra în jurul datei de 12 octombrie. Apoi, până la sfârşitul intervalului de referinţă, media regională a temperaturilor minime va fi de 5…6 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în fiecare zi, dar precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse în zilele de 11 şi 12 octombrie, câ