Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, ieri, că începând cu anul 2015 vor intra la liceu doar elevii care obţin o medie de admitere de peste 5. “Nu cred că este corect să se intre la liceu cu note mai mici de 5”, a spus ministrul.
Până în acest an şcolar, admiterea la liceu se făcea pe baza mediei aritmetice dintre media notelor obţinute la evaluarea naţională şi media generală din anii de gimnaziu. Din anul şcolar 2013-2014, media celor patru ani de gimnaziu contează la admiterea în liceu în proporţie de 25%, şi nu 50% ca până acum. Pe cale de consecinţă, media obţinută la evaluarea naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a va avea o pondere mai mare în calculul mediei finale pentru liceu, şi anume, 75%, faţă de 50%, cât era până acum. Decizia Ministerul Educaţiei a fost luată în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a, acestea relevând diferenţe notabile între mediile mai mari obţinute de elevi pe parcursul gimnaziului şi mediile mai mici de la evaluarea naţională.
Remus Pricopie a mai afirmat că tot din 2015 grădiniţa va fi obligatorie de la cinci ani. Cei mici ar urma să intre în grupa mare dacă au împlinit această vârstă înainte de înscrieri. În prezent, învăţământul obligatoriu începe la vârsta de şase ani, cu clasa pregătitoare. Potrivit lui Pricopie, tot din 2014 şcoala profesională va începe la terminarea clasei a VII-a şi va dura trei ani.