Din Afganistan ne-am putea retrage, în anumite condiţii, însă în Kosovo rămânem

0
296

Elementele din scutul antirachetă care vor fi amplasate pe teritoriul României sunt defensive, a declarat, ieri, la Adunarea Parlamentară NATO de la Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu, arătând că speculaţiile şi dorinţa unor de a le amplifica şi a pune sub semnul întrebării bunăvoinţa României denotă lipsă de cooperare. El a mai spus că România nu a primit niciodată garanţii antirachetă de la nimeni şi are obligaţia să şi le asigure ea însăşi, în parteneriate cu aliaţii.

Totodată, Traian Băsescu a menţionat că România va rămâne angajată în procesul de stabilizare şi construcţie instituţională din Afganistan, iar o eventuală reconfigurare a contribuţiei militare va fi luată în calcul în funcţie de situaţia din teren: „România consideră, ca şi ceilalţi aliaţi, că tranziţia reprezintă un proces evolutiv, al cărui obiectiv primordial este transferul total al atribuţiilor de securitate către autorităţile afgane. Acest proces gradual este condiţionat de situaţia din teren. România rămâne, în continuare, angajată în procesul de stabilizare şi construcţie instituţională din Afganistan, iar o eventuală reconfigurare a contribuţiei noastre pe linie militară va fi luată în calcul în funcţie de evoluţiile situaţiei de securitate din teren şi în strânsă cooperare cu aliaţii”.

Şi în Kosovo România îşi menţine participarea la misiunea NATO, KFOR, a dat asigurări şeful statului noastru, fără să uite, însă, să sublinieze că România îşi menţine poziţia de a nu recunoaşte independenţa declarată unilateral de Kosovo până nu se ajunge la un acord între Belgrad şi Priştina. România a anunţat, în schimb, că îşi încheie participarea la misiunea Uniunii Europene din Kosovo, EULEX. Decizia a fost luată chiar de CSAT, pe 26 septembrie, când s-a decis retragerea totală, în mod eşalonat, la încheierea turului de serviciu, a poliţiştilor şi jandarmilor aflaţi în misiunea EULEX Kosovo. Este vorba despre 178 de poliţişti şi jandarmi români.

În legătură cu situaţia din Libia, preşedintele Băsescu a declarat că NATO a reportat un succes important, dar că trebuie acordată atenţie deosebită pericolului reprezentat de infiltrarea elementelor extremiste şi teroriste, care ar putea agrava situaţia: „Totuşi, în această ţară, pe fondul situaţiei politice şi militare, este necesar să acordăm atenţie deosebită pericolului reprezentat de infiltrarea elementelor extremiste şi teroriste, care ar putea agrava situaţia de securitate a zonei”.