A vrut să fie vitezoman şi a rămas fără permis de conducere a unui autoturism

0
359

 Se merge, în continuare, cu viteză excesivă pe şoselele din Dolj. Astfel , în urma unui control desfăşurat de poliţiştiii de la “rutieră”, un tânăr de 20 de ani, din comuna Bratovoeşti,   aflat la volanul unui autoturism, a fost depistat de oamenii legii, circulând cu o viteză de peste 183 km/h.

Conform comunicatului de presă emis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj, un tânăr de 20 de ani, din comuna Bratovoești, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 55, în afara localității Rojiște, cu viteza de peste 183 km/h.
Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.