Clinica de Neurologie I a Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova, complet reabilitată

0
1282
De ieri, Clinica de Neurologie I a Spitalului de Neuropsihiatire din Craiova oferă condiţii deosebite pentru pacienţi, fiind complet reabilitată şi dispunând de dotări moderne, inclusiv o rezervă, cu un pat, unde cei care doresc pot beneficia de tratament, contracost, într-un regim îmbunătăţit. Costurile se ridică la aproximativ 600.000 de lei, fonduri asigurate de administraţia publică locală.
Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova constituie un exemplu de bun manageriat, prin care , cu bani puţini, s-au realizat lucruri măreţe, după cum a precizat Mihai Genoiu, primarul Craiovei. Acesta a mai menţionat: „Astăzi (ieri- n.r.) a fost inaugurată Clinica de Neurologie I a Spitalului de Neuropsihiatrie, complet reabilitată. Vor fi condiţii foarte bune pentru pacienţi, costurile ridicându-se la aproximativ 600.000 de lei. S-a achiziţionat o instalaţie de climatizare, de cca. 200.000 de lei, iar dotările, televizoare, frigidere, aparatură, s-au ridicat la 150.000 de lei. Investiţiile nu se vor opri aici, deoarece avem în îvdere şi reabilitarea clinicii de lângă parcul „Nicolae Romanescu”. Dar, mai multe vă poate spune managerul spitalului”.
Condiţii moderne pentru pacienţi
În ultimii ani, administraţia publică locală a investit foarte mult în sănătate, iar Spitalul de Neuropsihiatrie este unul dintre exemple. „În ultimii şapte ani, autorităţile locale s-au implicat în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor din spitale. Astăzi, inaugurăm noua Clinică de Neurologie I. S-au făcut achiziţii importante, s-au efectuat lucrări de igienizare, au fost înlocuite instalaţiile defecte. De asemenea, atât la Neurologie I, cât şi la Neurologie II există câte o rezervă, cu câte un pat, unde, contracost, pacienţii care îşi doresc condiţii mai bune pot beneficia de ele. Ne-am gândit şi la îngrijirea paleativă, punând la dispoziţie cinci paturi, iar deja programările sunt pe trei luni. Pentru cei de la Clinica de psihiatrie, pacienţii de acolo au la dispoziţie, în parculeţul din spate, un loc de recreere şi recuperare, unde pot socializa, juca şah sau rummy, ori pot discuta în linişte. Recuperarea este foarte importantă pentru aceştia, fiind în program şi reabilitarea secţiei de recuperare”, a spus Anca Tudor, managerul Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova.