Criza imigranţilor şi refugiaţilor: Parlamentul European cere modificarea schemei Dublin, vize umanitare şi o strategie globală

0
309

Eurodeputaţii au salutat noile propuneri ale Comisiei Europene privind măsurile de gestionare a fluxului fără precedent de imigranţi şi refugiaţi, afirmând totodată că sunt pregătiţi să lucreze la o propunere legislativă care să creeze o solidă politică de imigraţie şi azil în viitor, conform unei rezoluţii adoptate ieri în sesiune plenară la Strasbourg. Miercuri, eurodeputaţii au aprobat propunerea de urgenţă privind relocarea a 40.000 de azilanţi în diferite state membre, iar ieri au salutat noua propunere a Comisiei Europene privind redistribuirea a 120.000 de azilanţi suplimentari din Italia, Grecia şi Ungaria, precum şi un mecanism permanent care să modifice schema Dublin, care determină care stat membru este responsabil pentru procesarea cererilor de azil, se arată într-un comunicat a PE. Eurodeputaţii vor “un sistem de alocare corect şi obligatoriu”, care să ţină seama de perspectivele de integrare şi de cazurile şi nevoile specifice ale azilanţilor. Parlamentul European îşi afirmă intenţia de a lucra pe propuneri legislative, asigurându-se astfel că statele membre nu vor întârzia schema permanentă de relocare. Legislativul comunitar vrea ca statele membre să accepte refugiaţi din ţări terţe prin intermediul unui program obligatoriu de reinstalare, considerând ‘o prioritate ca UE şi statele membre să creeze coridoare sigure şi legale pentru refugiaţi’, cum are fi coridoare umanitare şi vize.  Eurodeputaţii mai consideră că sunt necesare amendamente la Codul de Vize al UE, incluzând “mai multe prevederi specifice comune privind vizele umanitare”, şi cer statelor membre să creeze posibilitatea de a cere azil în cadrul ambasadelor şi consulatelor lor. În privinţa stabilirii unei liste comune UE cu ţările de origine sigure, rezoluţia PE notează că această abordare nu ar trebui să submineze principiul nereturnării şi dreptul individual la azil, mai ales acela al persoanelor din grupurile vulnerabile. Eurodeputaţii cer totodată implementarea corectă a Sistemului comun european de azil pentru a se asigura că “standarde coerente şi umane” se aplică în toată Uniunea. PE susţine ideea de “graniţe deschise în zona Schengen”, subliniind nevoia de a asigura o administrare efectivă a graniţelor externe.  Cauzele profunde ale imigraţiei trebuie, de asemenea, combătute, subiect ce ar trebui să fie pe agenda reuniunii la nivel înalt de la Valletta (Malta), de la 11-12 noiembrie. Cu toate acestea, sunt necesare şi sancţiuni penale împotriva traficului de fiinţe umane, se mai arată în rezoluţie.  Parlamentul cere Comisiei şi Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, să organizeze o conferinţă internaţională privind criza refugiaţilor, cu participarea UE, statelor membre, agenţiilor ONU, SUA, ONG-urilor internaţionale relevante şi a statelor arabe, cu scopul de a stabili o strategie comună globală de ajutor umanitar.  Eurodeputaţii salută în acelaşi timp eforturile grupurilor şi indivizilor din întreaga Europă care se mobilizează în număr mare pentru a ajuta refugiaţii şi imigranţii. “Astfel de acţiuni arată o adevărată aderenţă la valorile europene şi sunt un semn de speranţă pentru viitorul Europei”, mai spun aleşii comunitari. Rezoluţia a fost adoptată cu 432 de voturi pentru, 142 împotrivă şi 57 de abţineri.