Campanie de prevenire a suicidului, desfăşurată în rândul deţinuţilor de la PMT

0
424

În perioada 07–10 septembrie a.c., la Penitenciarul de Minori şi Tineri (Centrul de Detenţie) Craiova s-a desfăşurat campania „EŞTI DE NEÎNLOCUIT” pentru a marca Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului. Programul, implementat la iniţiativa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, s-a derulat la nivel naţional în toate unităţile sistemului penitenciar şi a urmărit creşterea gradului de conştientizare, de către personal şi deţinuţi, a faptului că unele persoane aleg să recurgă la gesturi dramatice atunci când se confruntă cu situaţii de viaţă problematice şi că, deseori, solidaritatea şi sprijinul oferit de cei din jur, contribuie la depăşirea acestora.

Activităţile proiectului s-au derulat pe parcursul mai multor zile şi au inclus activităţi de informare a persoanelor internate, medierea relaţiilor dintre deţinuţi şi familiile acestora, spectacole de muzică şi poezie precum şi o masă rotundă, cu participarea unor specialişti din diverse instituţii cu rol în sprijinul persoanelor aflate în situaţii de vulnerabilitate.

Discuţii cu psihologii

În acest interval, au fost organizate sesiuni de informare şi au fost distribuite materiale informative pentru 50 de persoane internate, în paralel fiind organizate 12 vizite de mediere a relaţiilor între persoanele internate şi familiile acestora.

Masa rotundă a inclus pe ordinea de zi problematica prevenirii suicidului în rândul minorilor şi tinerilor, în general, şi a celor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate, în special şi a reunit la discuţii psihologi, reprezentanţi ai ONG-urilor partenere, specialişti din cadrul CPECA Dolj, un preot, un medic şi un asistent social, cu scopul de a găsi şi aplica metode concrete de intervenţie pentru reducerea riscului suicidar în rândul persoanelor internate.

Importanţa marcării acestei zile este dată şi de lansarea, în anul 2014, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a Raportului mondial privind actul de suicid, realizat ca urmare a adoptării Planului global de acţiune privind sănătatea mentală 2013-2020, care obligă toate cele 194 de state membre să reducă ratele de suicid cu 10% până în 2020.