Nereguli descoperite în cabinetele medicilor

0
342

Inspectorii din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj au aplicat în ultima lună o serie de sancţiuni  după ce au descoperit nereguli în cazul mai multor unităţi sanitare. Echipele de control au trecut pragul a numai puţin de 31 de furnizori de servicii medicale din judeţ, scopul fiind acela de a verifica în ce măsură sunt respectate clauzele contractuale şi legislaţia în vigoare.

Cu această ocazie, au fost verificaţi zece furnizori de servicii medicale în asistenţa medicală primară, constatându-se o serie de deficienţe. Spre exemplu, au fost identificaţi pensionari care au beneficiat ilegal de prescripţii medicale în cadrul Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 de lei pe lună. Aceştia au declarat în scris că nu au alte venituri, deşi acest lucru s-a dovedit a fi fals, în cele din urmă, ei figurând în evidenţele ANAF cu alte venituri impozabile. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Dolj au hotărât ca, în acest caz, contravaloarea medicamentelor compensate cu 90% prescrise de medicii de familie pensionarilor care realizează şi alte venituri în afara celor din pensii să se recupereze de la persoanele care au beneficiat ilegal de compensarea suplimentară de 40%.

Medicamente prescrise fără cupon de pensie

De asemenea, potrivit reprezentanţilor CAS Dolj trei medici de familie au prescris medicamente compensate 90% fără a solicita pacienţilor cupon de pensie şi declaraţii pe proprie răspundere privind veniturile realizate de aceştia. Cadrele medicale au fost sancţionate cu imputarea sumei reprezentând compensarea de 40% din contravaloarea medicamentelor.

Tot cu ocazia controalelor din ultima lună, inspectorii CAS Dolj au constatat că trei medici nu au respectat obligaţia contractuală privind respectarea protocoalelor de practică pentru prescrierea, monitorizarea şi decontarea tratamentului, fiind sancţionaţi cu avertisment scris şi imputarea contravalorii medicamentelor prescrise eronat.

Controalele CAS Dolj au ajuns şi la furnizorii de servicii clinice. Au fost verificaţi doi furnizori de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate – servicii clinice constatându-se că sunt respectate clauzele contractuale

Control pentru tratamentul tuberculozei

Tot în ultima lună, au fost efectuate doua controale inopinate în cadrul mai multor cabinete de medicina familiei, pentru verificarea modului de eliberare a concediilor medicale, şi s-a constatat că au fost respectate prevederile legale în vigoare.

În urma unui control operativ privind realitatea serviciilor medicale raportate de cabinetul medical în luna anterioară, s-a constatat că există documente justificative pentru serviciile medicale solicitate la decontare.

La furnizorii de medicamente compensate şi gratuite în tratamentul ambulatoriu, au fost efectuate patru controale tematice, constatându-se că sunt respectate obligaţiile contractuale.

La o farmacie a fost efectuat un control inopinat privind respectarea programului de activitate şi aceasta a fost găsită închisă, fiind sancţionată cu „Avertisment scris”.

În urma unui control inopinat la un laborator de investigaţii paraclinice, s-a constatat că nu se respectă procedura privind programarea pacienţilor, aplicându-se sancţiunea contractuală de „Avertisment scris”.

De asemenea, a fost verificat modul de derulare a Programului naţional de sănătatate privind tratamentul tuberculozei pe trimestrul I 2013, la doua unităţi sanitare cu paturi, la care nu s-au costatat deficienţe majore.