Bursa locurilor de muncă pentru deţinuţii craioveni

0
273

Ieri, la Penitenciarul Craiova a fost organizată o bursă a locurilor de muncă destinată persoanelor private de libertate. Au participat 47 de deţinuţi care sunt propozabili pentru liberarea condiţionată din Penitenciarul Craiova, Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova şi Penitenciarul Pelendava, precum şi patru potenţiali angajatori şi un consilier din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj.

Potrivit reprezentanţilor închisorii craiovene, prin intermediul acestei acţiuni se doreşte sensibilizarea comunităţii locale, dar mai cu seamă a potenţialilor angajatori cu scopul de a manifesta deschidere faţă de persoanele care au executat pedepse privative de libertate şi de a le oferi acestora şanse egale la angajare. Persoanele aflate în detenţie îşi pot exersa cunoştinţele şi deprinderile de comportament formate în cadrul programelor de educaţie şi asistenţă psihosocială la care au participat în perioada executării.

„Subliniem faptul că pregătirea pentru libertate se face prin promovarea şi consolidarea competenţelor personale şi profesionale ale persoanelor private de libertate şi interacţiunea cu reţele sociale şi de afaceri. În acest context implicarea societăţii civile şi în special a firmelor capătă o importanţă crucială în procesul de resocializare a persoanelor private de libertate, datorită faptului că obţinerea unui loc de muncă va fi un pas important în vederea reintegrării sociale”, a declarat Marian Gînjoveanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Craiova