Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru a salutat atât decizia Premierului Victor Ponta de a trimite proiectul minier de la Roşia Montană în Parlamentul României, cât şi poziţia adoptată la începutul acestei săptămâni, de respingere a acestuia de către Parlament. De asemenea, eurodeputatul şi-a reiterat poziţia cu privire la acest proiect:

0
102

„Aşa cum proiectul a fost conceput, sub aspect tehnic, de către investitor, nu există nicio modificare privind tehnologia utilizată. În conformitate cu obligaţiile care decurg din legislaţia europeană, nu văd cum o autoritate din România ar putea elibera un aviz de mediu bazat pe directivele europene existente astăzi, cu atât mai puţin din perspectiva modificării Directivei Europene privind Impactul de Mediu, care ar trebui să fie aplicată proiectului de la Roşia Montană.

            Guvernul Ponta s-a aflat într-o situaţie dramatică, generată de modul catastrofal în care guvernările succesive PD au negociat atât proiectul cât şi beneficiile pe care România urma să le obţină. Sub presiunea timpului, a pieţei şi mai ales confruntat cu perspectiva unor penalităţi dacă proiectul nu ar fi fost trimis în Parlament, Guvernul Ponta a acţionat în mod corect şi echitabil faţă de ambele tabere.”

amanunte in editia print de maine