Percheziţii DNA la sediul Consiliului Judeţean Argeş

0
370

Mai multe percheziţii ale procurorilor DNA au avut loc, ieri dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Argeş, instituţie condusă de Constantin Nicolescu (PSD), care în 18 mai a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ în baza unor acte false. Percheziţiile, la care au participat procurori DNA – Serviciul teritorial Piteşti şi poliţişti, au vizat mai multe birouri ale Consiliului Judeţean, inclusiv biroul preşedintelui instituţiei, Constantin Nicolescu, lider al PSD Argeş, dar şi cele ale serviciilor de investiţii şi licitaţii, precum şi sediile a patru firme care au avut contracte cu instituţia şi o locuinţă particulară, potrivit avocatului Gabriela Zoană, care îl reprezintă pe Nicolescu. Percheziţiile au avut loc în prezenţa vicepreşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău (PSD), care a fost chemat de acasă de către anchetatori. „Am deschis instituţia şi le-am pus la dispoziţie procurorilor tot ceea ce ni s-a cerut şi vom ajuta ancheta. Vreau să cred că nu este o răzbunare politică” a declarat Tecău. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că în acest caz se fac cercetări privind fraude cu fonduri europene.

Mai multe dosare cu documente şi câteva unităţi PC au fost ridicate de procurori de la sediul Consiliului Judeţean Argeş. „Este vorba de o percheziţie, un simplu act procedural. Nu au fost ridicate până în prezent înscrisuri, dar percheziţiile nu s-au încheiat. (…) Nu este un dosar nou. Nu e nimic neobişnuit, percheziţia este un act procedură comun în timpul urmăririi penale”, declarase anterior avocatul Gabriela Zoană. Vicepreşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, a spus, la rândul său, că se va depune un memoriu la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, deoarece percheziţiile au paralizat activitatea instituţiei.