Spania, în semifinalele Mondialului feminin de fotbal

0
247

Naţionala Spaniei s-a calificat în premieră în semifinalele Mondialului feminin de fotbal, după ce a trecut în sferturile ediţiei actuale, la Wellington, scor 2-1, după prelungiri, de Ţările de Jos. Mariona Caldentey (80) a deschis scorul din penalty pentru iberice, dar batavele, finalistele ediţiei trecute, au egalat in extremis prin Stefanie van der Gragt (90+1). Spania a marcat golul calificării în minutul 112 prin Salma Paralluelo (19 ani), de la FC Barcelona. În semifinale, Spania va juca împotriva Japoniei sau Suediei, care se întâlnesc astăzi, în sferturi, la Auckland.