Niger: Preşedintele ivorian anunţă „undă verde” de la Ecowas

0
400

Preşedintele ivorian Alassane Quattara a declarat ieri că şefii de stat din Africa de Vest au dat undă verde pentru ca o operaţie militară „să înceapă cât mai curând posibil” pentru a stabili ordinea constituţională în Niger, unde militarii au preluat puterea în urmă cu două săptămâni. „Şefii de stat major vor avea alte întruniri pentru a finaliza lucrurile dar au acordul conferinţei şefilor de stat pentru ca operaţiunea să înceapă cât mai curând posibil”, a declarat Quattara. Care a mai menţionat că alături de Nigeria şi Benin, cărora li se vor alătura şi alte ţări, Coasta de Fildeş va oferi un batalion de 850-1.100 oameni. Opţiunea războiului mai poate fi amânată. La finalul summit-ului de la Abuja, preşedintele comisiei Ecowas, Omar Touray a reafirmat angajamentul susţinut pentru restabilirea ordinii constituţionale prin mijloace paşnice. Franţa şi-a oferit joi seara sprijinul complet pentru toate concluziile adoptate de şefii statelor comunităţii economice din Africa de vest (Ecowas) privind Nigerul. Nigerul joacă un rol important în lupta contra terorismului şi în special împotriva islamismului. În acest scop ţările occidentale au investit masiv în pregătirea armatei şi poliţiei. Nigerul este considerată una din importantele ţări de tranzit pentru migranţii care se îndreaptă spre Europa. Dar ţara este râvnită pentru materiile sale prime în special uraniu, zăcăminte de aur şi cărbune.